Libertatea credinţei, libertatea de a alege binele VIDEO

Redăm un amplu fragment din scrisoarea pastorală a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului.

† FLORENTIN

Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla

 

Libertatea credinţei, libertatea de a alege binele

Iubiţi credincioşi,

Sfânta şi luminata zi a măritei şi mântuitoarei sărbători a Învierii din morţi a Domnului nostru Isus Hristos constituie pentru noi, creştinii, fundamentul credinţei noastre.
(...)
În «Anul Credinţei», decretat de către Papa Benedict al XVI-lea (acum emerit), şi continuat de către Sf. Părinte Papa Francisc, ni se propune să medităm asupra identităţii noastre creştine. Vom porni de la formula tradiţională alcătuită de Biserică de-a lungul veacurilor: Simbolul credinţei. Concret, de la nucleul de forţă al credinţei noastre: patima mântuitoare şi învierea Domnului, aşa cum recităm în Crez: «S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi».
Ce înseamnă pentru noi, astăzi, a alege liber să credem în acest adevăr fundamental al credinţei?

(...)

1. S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat
«Nu ştii că am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc?» (cf. Io 19,10)
Simbolul credinţei a păstrat peste veacuri, alături de numele Persoanelor Preasfintei Treimi şi de cel al Preasfintei Fecioare Maria, şi un alt nume. Este singurul nume al unui necredincios care apare în Crez, numele celui care a avut un rol important în patima şi moartea prin răstignire a Domnului nostru Isus Hristos. Poate ne întrebăm şi azi de ce numele lui Pontius Pilatus, cel de-al cincilea guvernator roman al provinciei Iudeea (26-36 d.C.), a rămas sigilat în memoria Bisericii creştine atât de puternic încât îl rostim chiar şi astăzi?
În primul rând, pentru că în acest fel arătăm încadrarea în timpul istoriei antice. Istoria mântuirii se desfăşoară în timpul istoriei umane cu persoane, localităţi şi evenimente concrete, cunoscute şi rămase ca repere istorice veridice ale acelor momente în cronicile vremurilor.
În al doilea rând, pentru că în momentul judecăţii lui Isus, guvernatorul roman, prin decizia sa, ne arată o modalitate de a trăi libertatea de alegere pe care Dumnezeu ne-o lasă nouă oamenilor. (...)

Acel moment, în care Pilat l-ar fi putut elibera pe Isus, rămâne pentru fiecare dintre noi o atenţionare asupra libertăţii noastre. Este un moment ce spiritual se perpetuează în viaţa fiecăruia dintre noi, căci nu există zi în care conştiinţa creştină să nu fie pusă în faţa unei alegeri între bine şi rău. Avem libertatea de a recunoaşte adevărul, binele, dreptatea, de a le accepta sau de a le respinge, de a trăi conform credinţei noastre sau nu. Suntem cu adevărat liberi, în pofida presiunii exterioare a lumii, modei sau mass-mediei. Suntem liberi, dar şi responsabili, pentru că tocmai această alegere liberă, conformă sau nu credinţei noastre, va fi şi criteriul judecăţii noastre.

(...)

Prin moartea Sa pe cruce, Mântuitorul ne-a dobândit tuturor harul răscumpărării, însă pentru ca darul oferit să devină mântuirea noastră, trebuie să ne punem şi noi în faţa lui Isus, cel trădat, batjocorit, biciuit şi răstignit, şi să ne întrebăm: oare noi, prin comportamentul vieţii noastre creştine, îl primim sau îl respingem, îl recunoaştem sau îl renegăm? Ca urmare şi noi suntem astăzi liberi înaintea Osânditului, dar, în faţa acestei alegeri libere, nu putem rămâne indiferenţi pentru că prin ea fiecare dintre noi îşi hotărăşte veşnicia.
Înţelegem poate mai bine acum, judecând prin prisma credinţei personale, semnificaţia prezenţei numelui guvernatorului roman, Pilat din Pont, în Simbolul credinţei, pentru a ne descoperi misterul libertăţii credinţei noastre în Hristos.

2. A pătimit şi s-a îngropat
«În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea» (cf. Io 16,33)
Contemplând scena patimilor Domnului, ne întrebăm de ce această dezlănţuire a răului asupra Omului-Dumnezeu, care a venit pe pământ ca semn al supremei iubiri a lui Dumnezeu Tatăl pentru oameni şi pentru lume?
La începutul evangheliei sale, Sf. Ioan apostolul, ne dezvăluie marele paradox al lui Dumnezeu, care atât de mult a iubit lumea, încât L-a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca tot cel ce crede Într-însul să aibă viaţa veşnică. A venit între ai Săi, dar ei nu L-au primit (cf. Io 1,11). Cuvântul s-a întrupat pentru oameni, dar ei L-au condamnat la suferinţă, a venit să le aducă viaţa, iar ei L-au condamnat la moarte, a venit să aducă lumină în lume, dar ei L-au zăvorât în întunericul mormântului. Această antiteză între iubire şi ură, între primire şi respingere, între dăruire şi refuz, ne dezvăluie, de fapt, libertatea de alegere a omului, în faţa misterului divin, dar şi realitatea prezenţei răului în lume.

(...)

Isus a demascat cu hotărâre răul păcatului în care trăiau oamenii din timpul Său. Prin cuvântul Său şi prin faptele Sale, El a luptat pe faţă împotriva răului din lume. Hristos a pătimit şi a fost răstignit, tocmai pentru că a dat în vileag puterea răului, ca fiind împotriva Planului divin, şi a luptat împotriva suferinţei şi a morţii.
Când rostim în Crez «a pătimit şi s-a îngropat», medităm, în primul rând, la suferinţa înfiorătoare îndurată de Domnul Isus Hristos, ca om, dar totodată ne mărturisim şi credinţa în valoarea răscumpărătoare a suferinţei Sale, acceptată în deplină libertate. Isus se abandonează liber şi conştient, cu voinţă deplină, celei mai dure legi lumeşti: legea suferinţei şi a morţii. (....)
Martirii şi mărturisitorii Bisericii noastre au trăit din plin această experienţă spirituală şi au reuşit să transforme prin credinţa lor celulele închisorilor în locaşuri de rugăciune, iar timpul detenţiei în timp de reculegere spirituală. În acest fel ei au conferit un sens sfinţitor suferinţei absurde la care erau supuşi pentru credinţa lor, urmând exemplul Sf. Pavel, care spunea «mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci atunci când sunt slab, sunt puternic» (cf. 2Cor 12,10).

3. A înviat a treia zi după Scripturi
«Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, dar acum Hristos a înviat din morţi fiind începutul învierii celor adormiţi» (cf. 1Cor 15,17.20)

Tradiţia Bisericii ne învaţă că Isus, după patima, moartea şi îngroparea Sa, nu a rămas în întunericul mormântului, supus morţii, ci, după trei zile, a Înviat triumfător. Astfel, viaţa a izbucnit chiar din locaşul morţii şi legea universală a morţii a fost învinsă de legea învierii şi a vieţii. Ceea ce Scripturile, prin prorociile Vechiului Testament, dar şi prin cuvintele Mântuitorului au prevestit, acum s-a împlinit: «Domnul a Înviat cu adevărat» (cf. Lc 24,34).
Cuvintele Sf. Pavel către Corinteni «dacă Hristos nu a înviat zadarnică este credinţa voastră», ne arată că, fără misterul Învierii Domnului, credinţa noastră ar fi lipsită de adevărul ei fundamental, de nucleul ei de forţă.

(...)

A crede în Învierea Domnului Isus Hristos, înseamnă a accepta şi faptul că prin moartea şi învierea Sa, Mântuitorul a suprimat definitiv puterea morţii şi ne-a arătat Calea deschisă spre învierea noastră. Dar nu înseamnă că a eliminat moartea ca realitate a vieţii noastre ci, că moartea, arma supremă a răului, nu mai are ultimul cuvânt în lume, şi ea poate deveni o poartă de trecere spre viaţa veşnică. Hristos, Păstorul cel bun, prin Învierea Sa, ne arată Calea de urmat, pe care noi, în mod liber, cu credinţă, trebuie să o alegem. El ne conduce şi devine pentru noi «poarta oilor» spre mântuire (cf. Io 10,9-11). Dar poarta aceasta trebuie să o deschidem noi, cu propria voinţă, prin credinţa noastră.

Iubiţi credincioşi,
În fiecare noapte, la celebrarea măritei sărbători a Învierii Domnului, ascultăm cu bucurie cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur care proclamă victoria definitivă a lui Hristos asupra morţii, întrebându-se cu Sf. Pavel: «Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? A Înviat Hristos şi tu ai fost nimicit! (...) A Înviat Hristos şi viaţa stăpâneşte! A Înviat Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă, pentru că Hristos ridicându-se din morţi, S-a făcut începătură celor adormiţi!».
Dacă acceptăm să credem în învierea universală, moartea nu mai are putere asupra noastră. Acesta este marele dar pe care fiecare dintre noi l-am primit prin taina Sf. Botez şi îl mărturisim în Simbolul credinţei: «mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va veni». Puterea pe care o contemplăm primăvara în natura creată de Dumnezeu am primit-o şi noi, făptura umană însufleţită de Spiritul Său, prin credinţa noastră creştină, este puterea învierii, primită prin Botez.

(...)

Hristos, Învierea şi Viaţa, a învins moartea pentru fiecare dintre noi. Acesta este marele dar pe care reînnoit îl primim atunci când alegem să acceptăm liber, cu credinţă, acest mare adevăr şi mister fundamental al creştinismului.

(...)

Iubiţi credincioşi,
Vă invit să ne reamintim că în anul acesta comemorăm 1700 de ani de la Edictul de la Milano, ce oferea libertate creştinilor, încheind astfel o pagină de glorie a Bisericii creştine primare presărată cu numeroşi martiri care au urmat calea credinţei şi au ales mai degrabă jertfa supremă decât lepădarea de legea în care au fost botezaţi.
De asemenea, în acest an, Eparhia noastră aniversează 160 de ani de la întemeierea ei prin Bula papală «Ad apostolicam sedem», promulgată de către Papa Pius al IX-lea la 26 noiembrie 1853, cu primul sediu episcopal la Gherla (Armenopolis).

(...)

Iubiţi credincioşi,
În viaţa noastră de credinţă, avem libertatea de a alege binele şi celelalte atribute ale lumii create de Dumnezeu. Putem să-L acceptăm cu credinţă pe Cel răstignit pentru mântuirea noastră, sau să-L refuzăm. Putem să alegem să suferim cu El şi pentru El, sau să ne revoltăm împotriva necazurilor şi a suferinţelor vieţii. Avem libertatea de a crede în Învierea lui Hristos în trup adevărat, ca început al mântuirii noastre. Suntem liberi să credem ceea ce alegem, dar suntem şi responsabili, căci prin decizia noastră de acum, ne hotărâm veşnicia. Alegând răul, devenim instrumente ale răului în lume. Alegând binele, ne întărim în credinţa primită prin Botez, care ne conferă puterea Învierii, puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu (cf. Io 1,12).
Acum, la final, vom spune împreună cu Sf. Ioan evanghelistul: «Acestea s-au scris ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui» (cf. Io 20,31).

Vă doresc zile de sărbătoare luminate, alături de cei dragi, trăite la lumina credinţei, cu bucuria speranţei şi tăria iubirii faţă de Acela care prin moartea Sa ne-a deschis nouă tuturor Calea în Adevăr spre Viaţă!

HRISTOS A ÎNVIAT!