Liiceanu: “Librăria, o mică formă de nebunie”

Deschiderea oficială a noii librării Humanitas a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa directorului editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu, care şi-a lansat şi ultimul volum, “Scrisori către fiul meu”. Filozoful a mărturisit reporterului ZIUA de CLUJ ce înseamnă o librărie şi care e destinul cărţii într-o Românie occidentalizată.

 

 

Ce înseamnă “Imperiul” Humanitas, librăria de la Cluj şi cititorii de aici?

îmi place întrebarea dvs., pentru că îmi permite să exprim exact ce înseamnă locul în care ne aflăm acum, în raport cu istoria Humanitasului în Cluj şi cu speranţele pe care mi le pun legate de acest oraş. Nu-mi plăcea librăria pe care o aveam înainte. O socoteam nereprezentativă pentru noi, sub nivelul pretenţiilor noastre şi mereu o priveam ca pe ceva provizoriu. Faptul că ne-a ieşit în cale pictorul Vasile Cloşca, care este proprietarul acestui parter de vilă construită în neoclasic la începutul secolului XX, l-am considerat realmente ca fiind  un noroc. Aici, într-adevăr, putem să realizăm o imagine a unei librării Humanitas, aşa cum am visat-o dintotdeauna: un spaţiu care onorează cartea.

 

 O librărie trebuie să fie un loc în care, când intri, ieşi cu adevărat din lumea din care ai venit. Trebuie să se producă o ruptură în spaţiu, trebuie să ajungi să intri acolo şi să-ţi placă atât de mult, încât să simţi nevoia să revii. Am ţinut să vin şi să-mi lansez ultimul volum tocmai pentru a da un semnal legat de pasiunea care există în sufletul meu pentru oraşul universitar Cluj şi un lăcaş de cultură care este o librărie.

 

Suntem într-un an de criză. Putem vorbi, prin extensie, şi de o criză a lecturii din această cauză?

Există o criză a lecturii în măsura în care oamenii devin reticenţi în a se duce peste cărţi. Cărţile trebuie să vină de acum peste ei. Rolul unui librar în noul context de care vorbim se amplifică enorm. El trebuie să facă tot ce depinde de el omeneşte, de iubirea lui de carte, ca să îi convingă pe oameni să intre în librărie. Să le explice că există lucruri atât de spectaculoase înăuntrul librăriei, încât ratează ceva în viaţa lor dacă nu vin. O să vă spun că se întâmplă, un fenomen nou extrem de interesant. Prin carte, noi înţelegeam cartea de tip academic, care vine dintr-o tradiţie culturală foarte clară, cu autori oameni de cultură faimoşi.

 

Ei bine, apare un tip nou de carte, care beneficiază de statutul de vedetă al autorului ei! Vă dau un exemplu. Săptămâna trecută a apărut şi a fost lansat la Bucureşti Jurnalul Oanei Pelea. Apare un autor care vine din afara tradiţiei culturale a cărţii. Tipul de autor care vine din lumea cinema-ului, a vedetelor de televiziune, sportive, politice. Aceştia ating un public mult mai vast. Totuşi, nu spun că toate cărţile trebuie reduse la titluri semnate de Florin Piersic jr., de Oana Pelea sau de Mihaela Rădulescu. Mai e loc şi pentru noi, care venim dinăuntrul cărţii.

în aceşti aproape 20 de ani de când sunteţi conducătorul unei edituri în ce direcţie credeţi că au evoluat lucrurile în literatura românească. Mă refer aici la cititor, la relaţia lui cu cartea.
Cine spune că se citeşte mai puţin în România – minte. Minte, pentru că altminteri nu ar exista atâtea edituri, n-ar creşte numărul de titluri de la un an la altul şi nici cantitatea de cărţi care se revarsă peste publicul român. Dar ce s-a schimbat este ceea ce vă spuneam mai înainte. S-a schimbat tipul de carte care a devenit cea mai citită. Iarăşi, faptul că apar variante de promovare a cărţii laolaltă cu ziarele şi asta schimbă enorm în tipul de lectură şi public. Câştigă enorm cărţile cu promoţie. Lumea Occidentului începe să intre la noi şi în acest formă. Occidentul este o regiune a lumii care trăieşte printr-o ştiinţă a negustoriei. A şti să promovezi o carte înseamnă şi a şti s-o ieftineşti când e cazul. Promoţia va deveni, într-un fel, regula cititorului care stă să vină.