O săptămână până la concertul Deep Purple de la Cluj. Regulament și acces public

O săptămână până la concertul Deep Purple de la Cluj. Regulament și acces public

Legendarul grup Deep Purple, una dintre cele mai reprezentative trupe rock și supranumită “cea mai zgomotoasă din lume”, se întoarce la Cluj-Napoca. Trupa canadiană Monster Truck va deschide concertul de pe 10 decembrie, de la BTarena.

Regulament și acces public:

Accesul publicului în sala de concerte se va face începând cu ora 18:30, iar concertele vor începe la 20:00 (Monster Truck) și 21:15 (Deep Purple). Accesul copiilor sub vârsta de trei ani și a femeilor însărcinate la acest eveniment nu este recomandat. Copiii sub cinci ani, însoțiți de părinți, beneficiază de intrare gratuită. Accesul va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată.

Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugați să aibă asupra lor și un act de identitate valid. Biletul de intrare își pierde valabilitatea în momentul ieșirii din perimetrul sălii. Spectatorii sunt rugați să își păstreze locurile și sectoarele în timpul concertului. 

Pentru siguranța publicului și buna desfășurare a evenimentului, participanții vor trebui să se supună controlului corporal amănunțit, făcut la intrarea în locație, de către organele de securitate abilitate.  Persoanele cu afecțiuni medicale sau cu antecedente medicale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat punct de prim ajutor și pot participa la eveniment numai cu însoțitor.

Persoanelor care au probleme de ordin auditiv le sunt recomandate folosirea dopurilor de protecție pentru urechi. Persoanele cu dizabilități beneficiază de o zonă special amenajată. Este interzis accesul cu brichete, băuturi îmbuteliate, obiecte contondente, stroboscop, făclii, torțe, artificii, petarde, arme, curele metalice, aparate foto/video profesionale.

De asemenea, e interzis consumul de substanțe periculoase, toxice sau halucinogene în incinta sălii de concert și a perimetrului acesteia. Este interzisă și folosirea injuriilor în incinta locației. Sunt interzise introducerea sau afișarea inscripțiilor, bannerelor, pancardelor și a altor elemente vizuale care incită la discriminări de orice fel și la violență publică. Este interzisă deteriorarea locației și aruncarea ambalajelor în spațiile neamenajate în acest scop.

Deep Purple a stârnit interesul celor ce nu erau născuți pe vremea în care trupa se afla în topurile industriei muzicale. Cu nenumărate piese catalogate drept clasice în palmares și peste un milion de spectatori la concerte, aceasta vine pe scena din Cluj cu solistul Ian Gillan, bateristul Ian Paice și Roger Glover la chitară bass, alături de chitaristul Steve Morse și de clăparul Don Airey.

Monster Truck a cântat alături de nume grele ale rockului ca Alice in Chains, Slash, Nickelback, Rob Zombie, Volbeat și a fost pe scenele unor festivaluri mari din toată lumea: RockPalast (Germania), Ramblin’ ManFair, Download (Marea Britanie), Rock on the Range, Shiprocked (SUA), Rock in Vienna (Austria).

Biletele sunt disponibile pentru următoarele categorii: în picioare, Acces General - 190 lei și Golden Circle – 250 lei și cu loc, la prețurile de130, 190, 210, 260 și 400 de lei (Loja VIP). 

Comenteaza