(Conferinţă susţinută în 3 mai a.c., la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca)
A parcurge auditiv, vizual şi sufleteşte momente din viaţa Preasfintei Fecioare Maria, cu ajutorul icoanelor citite prin intermediul Sfintelor Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, în primul rând ne ajută să cunoaştem episoadele mai importante din viaţa Maicii Sfinte - sărbătorile mariane- şi astfel putem să aprofundăm tradiţia Bisericii, în mod deosebit cultul Preasfintei Fecioare Maria.
în al doilea rând, această reflexie ne ajută să recitim fragmente din Sfânta Scriptură şi din alte texte inter-testamentare, să pătrundem în universul biblic al textelor inspirate. în al treilea rând, ne ajută să înţelegem mai bine teologia icoanelor, elementul vizual care-l completează pe cel auditiv al Scripturilor şi să pătrundem într-un alt univers simbolic, al formelor, proporţiilor, culorilor, pentru a înţelege că şi iconografia este o scriere inspirată şi parte din tradiţia Bisericii. Ultimul şi cel mai important factor este acela ca, citind Scripturile la lumina tradiţiei creştine, privind icoanele la lumina Spiritului Sfânt - învăţătorul Adevărului, să ne putem ruga mai bine, să descoperim noi valenţe spirituale ale vieţii Preasfintei Fecioare Maria şi astfel să trăim viaţa noastră mai profund, la lumina celor înţelese.
Chiar dacă nu avem o sărbătoare anume pentru icoana Maicii Domnului mai cuprinzătoare decât cerurile, trebuie să ştim că există un fundament biblic care, completat în timp cu tradiţia, a generat această icoană. Vom aminti câteva texte scripturale şi câteva texte liturgice. Astfel vom putea înţelege de ce această icoană se numeşte “Rugătoarea” sau “Preasfânta Fecioară Maria a semnului”, sau, în alte scrieri, “Marea Panaghia”. Am preferat pentru ea terminologia greacă: “Cea mai cuprinzătoare decât cerurile”.
în general, în bisericile mănăstireşti din Bucovina se poate vedea, aşa cum este rânduiala, că în cupola centrală se află Hristos Pantocrator - Atoateţinătorul, Cel care susţine totul în viaţă. în cupolele mici sau în cupola absidală adeseori se află o icoană a Preasfintei Fecioare Maria – de cele mai multe ori apare doar la nivelul bustului – dar care are mâinile în rugăciune, iar în dreptul pieptului se află un medalion pe care este Isus Hristos, Emanuel, binecuvântând. Aceasta este icoana pe care ne propunem să o analizăm.
Despre această tipologie, dacă dorim să o situăm în cadrul frescelor bisericeşti, una dintre primele erminii a fost scrisă de Dionisie din Furna (un călugăr atonit), de la care au rămas mai multe manuscrise din rânduiala picturii bizantine provenind din sec. al XVIII-lea. La capitolul “Cum se zugrăvesc biserici” sunt câteva precizări cu privire la locul unde se află această icoană: “...în cupola cealaltă, zugrăveşte într-un rotocol pe Preasfânta Fecioară cu Pruncul, avându-şi mâinile întinse rugătoare şi scrie deasupra ei aşa: «Maica lui Dumnezeu cea decât cerurile mai mare»”.
Dacă ne referim la mănăstirile noastre, în mod particular, în bolta pronaosului- la Vatra Moldoviţei şi la Mănăstirea Humor, la Suceviţa şi la alte monumente din Moldova- apare frecvent tipologia “Rugătoarea cu Hristos în medalion pe piept”. Uneori, Preasfânta Fecioară este înconjurată de îngeri şi de serafimi. La Mănăstirea Horez apare în artex pe calota turlei, încadrată de trei arhangheli, ţinând monograma lui Hristos şi având inscripţia “De tine se bucură”, axionul care descrie în detaliu această tipologie.
La originea acestei icoane sunt câteva texte biblice. în primul rând, textul din rânduiala Vecerniei, psalmul 140: “Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine! Să se îndrepte rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, ca o jertfă de seară.” Ridicarea mâinilor este poziţia de rugăciune normală pentru evrei – fariseul din Evanghelia de la Luca se ruga în picioare, iar, adesea, această rugăciune este recomandată şi în scrierile spirituale ca poziţia celui care stă drept în faţa lui Dumnezeu, este lipsit de păcat, se poate apropia de Dumnezeu nu cu mândrie, ci cu smerenie, dar şi curaj, pentru a-I cere ceea ce are nevoie. Un alt text, din Cartea Exodului, cap. XVII, vs. 3-19, descrie momentul în care se dădea o luptă între poporul lui Dumnezeu şi amaleciţi, iar Moise se ruga. Moise se urca pe munte şi acolo se ruga cu mâinile întinse: “Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau amaleciţii”. Deci, Dumnezeu ascultă rugăciunea pe care Moise o face cu mâinile întinse.
O altă denumire a acestei icoane provine din textul de la Isaia, cap VII, vs. 10-14: “Şi a zis Isaia: (...) Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”. Acest semn, după cum ne spune şi Evanghelistul Matei, este semnul Preasfintei Fecioare Maria. Citim în capitolul I al Evangheliei de la Matei, vs. 22-23: “Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. în timp, acest semn este semnul mântuirii, semnul victoriei credinţei. Tocmai pentru că pare imposibil ca Fecioara să nască rămânând fecioară, la fel mântuirea pare un act imposibil din punct de vedere uman, este o intervenţie divină. Venirea lui Emanuel - Dumnezeu cu noi, prin sânul Preasfintei Fecioare Maria, va aduce mântuire întregului neam omenesc. Aceste fragmente ne ajută să interpretăm, să citim Icoana Maicii Domnului în rugăciune.
în fragmentul de la Ioan, cap. I, vs. 14 (Prologul), citim: “Şi Cuvântul
s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”. “Cuvântul s-a făcut trup” – şi traducerea corectă ar fi: “şi şi-a pus cortul între noi” – acest cort al Alianţei, în mod simbolic, este Preasfânta Fecioară Maria, ca punte de legătură între Vechiul şi Noul Testament, prin naşterea Mântuitorului. în tipologia iconografică, Preasfânta Fecioară Maria are acea manta care coboară de o parte şi de cealaltă, în mod simbolic, ca şi-un cort, ca şi Cortul Alianţei din Vechiul Testament, pe care Moise a primit poruncă să-l ridice pentru ca Gloria lui Dumnezeu să coboare în acel cort. Acum, cortul în care sălăşluieşte Dumnezeu este trupul Preasfintei Fecioare Maria, Tabernacolul viu poleit cu Spiritul Sfânt.
Icoana Preasfintei Fecioare Maria mai cuprinzătoare decât cerurile ne dezvăluie un mare mister: Maria este mai cuprinzătoare decât cerurile, pentru că L-a cuprins cu adevărat pe Acela pe care cerurile nu-L pot cuprinde. Maria mai cuprinzătoare decât cerurile, pentru că nici puterile cereşti nu au pătruns acele mistere ale intimităţii dintre Dumnezeu şi Preasfânta Fecioară Maria, dintre mamă şi Fiu, dintre Fecioară şi lucrarea Spiritului Sfânt în sânul ei. Maria mai cuprinzătoare decât cerurile, pentru că nici înaltul ceresc nu ar putea cuprinde mulţimea rugăciunilor tuturor credincioşilor care au cerut atâtea haruri prin intermediul ei. Maria îşi deschide braţele ca un potir pentru a putea primi bogăţia harurilor, dar şi pentru a împărtăşi nouă tuturor binecuvântarea Fiului ei, Isus Hristos. Prin Maria primim binecuvântările Marelui Arhiereu Hristos, dar Maria este şi ocrotitoarea noastră, aceea care-i primeşte pe toţi sub mantia ei, cea mult-milostivă, care primeşte rugăciunile, durerile, suferinţele noastre, pentru a le înălţa spre Fiul ei, Dumnezeu. în Maria, putem spune că suferinţa, durerea şi moartea se transformă în izvor de binecuvântare şi viaţă. Maria este sufletul deschis spre cer şi spre pământ: umanitatea învăluită de divinitate, în care rugăciunile oamenilor dobândesc haruri şi binecuvântări, şi prin aceasta putem spune că Maria uneşte cerul cu pământul, aşa cum spunem în rugăciunea Tatăl nostru: “precum în cer, aşa şi pe pământ”, sau în Troparul învierii: “de pe pământ la cer şi din moarte la viaţă”. Ea este rugătoare, ocrotitoare şi mijlocitoare a neamului omenesc.
Preasfânta Fecioară Maria ne oferă şi modelul consacratei. Ea este consacrată încă de la naşterea minunată, îşi începe “noviciatul” la intrarea în Templu, la o vârstă foarte fragedă, apoi depune “voturile pe viaţă” la Buna Vestire: “Iată, slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul Tău!”. Ea devine mamă a Cuvântului lui Dumnezeu şi va avea de înfruntat, cu tărie, multe momente dificile de-a lungul vieţii sale pământeşti. în icoană o vedem dincolo de timp, o vedem în postura de veşnic consacrată, ca Mamă a Cuvântului, dar şi Mamă a Bisericii. Ca primă caracteristică a unei persoane consacrate este faptul că poartă mereu în pieptul ei pe Isus, Cuvântul întrupat, Cel “prin care toate s-au făcut şi fără de care nimic nu
s-a făcut din ce s-a făcut”. Maria a rămas mereu alături de El, la dispoziţia Lui, în toată viaţa pământească, de la ieslea din Betleem până lângă lemnul Crucii şi apoi, alături de apostoli la înviere, la înălţare, înălţată şi ea în gloria cerească, şi acum, de-a dreapta Lui până în zilele noastre.
Să trăim şi noi Cuvântul lui Dumnezeu asemenea Mariei. Păstrând Cuvântul lui Dumnezeu în noi, ne sfinţim prin Cuvânt şi Isus se întrupează, se naşte în noi, pentru noi şi pentru ceilalţi. Trăind astfel la lumina Cuvântului, s-ar putea spune despre fiecare dintre noi şi despre faptele vieţii noastre: “binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”.
Să ne deschidem mâinile în rugăciune şi sufletele pentru a putea primi iubirea lui Dumnezeu şi iubirea celorlalţi, parafrazând pe Sfântul Apostol Pavel care spune: “Urmaţi-mă pe mine, după cum şi eu îl urmez pe Hristos”. Noi, persoane consacrate prin Botez, putem trăi propria viaţă, urmând-o atât de fidel pe Maria, încât fiecare să poată spune celorlalţi: “Urmaţi-mă pe mine, după cum şi eu o urmez pe Maria”. Aşa să fie pentru fiecare dintre noi! Amin.
† Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
