8 Casa de Cultură a Studenţilor Cluj, Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Catedra de Teatru a UNESCO lansează prima ediţie a festivalului cultural studenţesc MaiFest, care va avea loc între 9 mai şi 3 iunie şi va cuprinde secţiunile teatru, muzică, folclor, modă şi film.
Potrivit organizatorilor, “MaiFest se adresează prin diversitate culturală în primul rând studenţilor, dar şi publicului larg. Secţiunile de teatru ale festivalului recomandă MaiFest 2008 ca pe cea mai complexă manifestare culturală studenţească clujeană din domeniul artei spectacolului, aducând pe scenă şcoli de teatru studenţeşti de pe toate meridianele, actori români de talie internaţională şi teatru pentru copii.
Secţiunea de folclor este expresia unică a tradiţiilor naţionale, conservate în cea mai riguroasă autenticitate, un curs viu de etnografie, care va reuni pe parcursul a trei zile ansambluri folclorice studenţeşti din întreaga ţară”. Organizatorii festivalului au anunţat că secţiunea intitulată Cinema “Politica” va aduce în atenţia publicului “documentare despre lumea în care trăim” printr-o serie de filme premiate la cele mai exigente festivaluri din lume. Această secţiune va prilejui întâlniri cu producători şi regizori de film.
Festivalul este completat de concertele extraordinare de muzică clasică susţinute de Filarmonica de Stat Transilvania, de un recital folk marca Ducu Bertzi şi Mircea Baniciu şi de formaţiile de pop, rock şi jazz ale Casei de Cultură a Studenţilor. Mai Fest se va încheia cu un concert extraordinar al Corului Intermezzo.