Maraton teatral Andrei Şerban la Teatrul Maghiar

Maraton teatral Andrei Şerban la Teatrul Maghiar
Cel mai nou spectacol al Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC), “Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen, montat de cunoscutul regizor Andrei Şerban, va fi prezentat începând de joi, zilnic, timp de o săptămână, în sala Studio a instituţiei. Primele patru reprezentaţii vor avea caracterul unor “repetiţii cu public”, premiera fiind programtă pentru săptămâna viitoare.

Andrei Şerban revine cu o nouă premieră la TMSC, "Hedda Gabler", de Henrik Ibsen, după succesele deosebite cu precedentele două spectacole montate aici - "Unchiul Vania" (cu premiera în 2007), de A.P. Cehov, şi "Strigăte şi şoapte" (premiera în 2010), după filmul omonim al lui Ingmar Bergman. La fel ca în cazul altor spectacole ale lui Andrei Şerban, premiera "Hedda Gabler" va fi precedată de patru "repetiţii cu public", programate în 19, 20, 21 şi 22 ianuarie, de la ora 20:00, în sala Studio a instituţiei. Repetiţiile cu public sunt o practică întâlnită în teatrul american, unde sunt cunoscute ca "preview-uri", subliniază Andras Visky, directorul adjunct al TMSC. De altfel, în cartea sa, "O biografie", Andrei Şerban precizează că a descoperit importanţa acestor preview-uri la New York.

"Ele oferă posibilitatea unor reglaje pentru regizor. Modul în care reacţionează publicul este foarte important pentru a evalua anumite aspecte ale spectacolului, precum ritmul anumitor scene. «Marca» domnului Şerban este că dânsul mai reglează şi după a şaptezecea reprezentaţie. La Bucureşti a fost repetiţie cu public «Unchiul Vania» şi a făcut anumite modificări. El consideră spectacolul o operă de artă deschisă", a subliniat Visky. Premiera spectacolului "Hedda Gabler" la TMSC este programată pe 23 ianuarie, cu distribuţia I, respectiv pe 24 ianuarie, cu distribuţia a II-a, tot de la ora 20:00. În fapt, distribuţiile diferă printr-un singur nume: în prima dintre ele rolul Doamnei Elvsted este interpretat de Eniko Gyorgyjakab, iar în cea de-a doua de Aniko Petho. Rolul principal, Hedda Gabler, este jucat de Imola Kezdi, iar celelalte personaje sunt interpretate de Zsolt Bogdan - Jörgen Tesman, Andras Hathazi - Judecătorul Brack, Ervin Szucs - Ejlert Lövborg, Csilla Varga - Juliane Tesman şi Réka Csutak - Berte. După premiere, spectacolul va fi jucat şi în 25 ianuarie.

Publicată de dramaturgul Henrik Ibsen în 1890, piesa "Hedda Gabler" a fost prezentată pe scenă prima dată în 1891, în Germania, un succes deosebit având o montare pe Broadway, de la începutul secolului XX. Ca personaj, Hedda Gabler cunoaşte variate interpretări, fiind privit de anumiţi critici ca unul din marile roluri de teatru, "femeia Hamlet", alte interpretări fiind mai controversate. Andrei Şerban atrage atenţia că "Ibsen nu a văzut-o pe Hedda ca victimă, dar nici ca monstru, cum a fost tradiţional interpretată (un fel de Iago feminin, ce acţionează sub impulsul geloziei). Hedda suferă de depresie, descoperind că totul în viaţa ei e mediocru, fals, mizerabil". Întrebarea piesei, în viziunea lui Şerban, este "Se poate trăi fără idealuri?". Biletele la spectacolul "Hedda Gabler" costă 25 de lei şi pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete a Teatrului Maghiar din Cluj.

 

 

Comenteaza