Marcel Iureş vine la Cluj

Marcel Iureş vine la Cluj
Teatrul Naţional Cluj-Napoca organizează în 27 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, cea de-a şasea ediţie a evenimentului Ziua Porţilor Deschise. Intrarea este liberă.

Evenimente pentru copii

10:00-11:30 - Scena mare
Spectacol pentru copii: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE după Petre Ispirescu, cu Marian Râlea

11:00-14:00 - Foaier, rang II
Facepaiting şi baloane modelabile (Boom Party Club)

11:30-12:00 - Foaier Rang II, stânga
Colţul poveştilor: APOLODOR de Gellu Naum, în lectura actorilor Elena Ivanca şi Cătălin Codreanu

12:30-14:00 - Foaier Rang II, stânga
Atelier creativ de teatru pentru copii între 5 şi12 ani coordonat de Diana Buluga şi Raluca Lupan (Create.Act.Enjoy) - pe bază de înscriere prealabilă (detalii pe www.teatrulnationalcluj.ro)

Evenimente pentru adulţi

14:00-14:20 şi 15:30-15:50
Fragmente din spectacolul de Commedia dell'arte Amorul este un coşmar. Sau poate fi..., scenariul şi regia Mara Opriş şi Ionuţ Caras (Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj)

14:30-15:00 - Foaier Rang II, stânga
Recital de muzică veche din zona Maramureşului (chitară şi voce), susţinut de Cătălin Dumitraş şi Lucian Iluţ

16:00-16:50 - Foaier Rang II, stânga
Dezbatere: Teatru şi societate - Ştefana Pop-Curşeu în dialog cu Claudiu Groza, Ioan Pop-Curşeu şi Miki Branişte

17:00-17:50 - Scena mare
Repetiţie cu public, urmată de discuţii cu actori

18:00-19:00 - Scena mare
Invitatul special al zilei, actorul Marcel Iureş, în dialog cu regizorul Mihai Mănuţiu - întâlnire urmată de o discuţie cu publicul şi o sesiune de autografe

Momente speciale:

12:00-14:00 şi 15:00-17:00
Theatre trivia - Foaier, ultimul etaj

12:00-16:00
Vizite în culise, ghidate de actori

14:00-16:00
Instalaţie de lumini - Studio „Euphorion"

14:00-17:00
Statui vivante (Create.Act.Enjoy)

Pe toată durata evenimentului, în foaierele teatrului va exista un târg de carte organizat de Librăria Teatrului Naţional Cluj-Napoca şi Librăria Bookstory, o expoziţie cu vânzare de obiecte realizate de tineri cu dizabilităţi, o expoziţie foto semnată Nicu Cherciu, iar Cafeneaua Doamna T se va ocupa de dulciuri şi cafea.

Premiat de UNITER

La cei 63 de ani, Marcel Iureş a ajuns unul dintre cei mai importanţi actori români, răsplătit de trei ori de UNITER cu premiul pentru cel mai bun actor şi nominalizat la Manchester și Manchester Evening Awards. Pe lângă rolurile mari de pe scenele teatrului, a jucat în peste 40 de filme, atât în ţară, cât şi în străinătate. Printre acestea se numără "Misiune imposibilă", "Piraţii din Caraibe" sau "Interviu cu un vampir", în care a avut roluri secundare. A jucat alături de Bruce Willis, Tom Cruise, Brad Pitt, Johnny Depp, dar le-a dat replica şi actorilor Morgan Freeman sau Antonio Banderas.

Tot pentru a celebra Ziua Mondială a Teatrului, Maghiarul clujean va organiza o microstagiune în care vor fi prezentate, cinci zile consecutiv, patru dintre cele mai recente producții.

Comenteaza