Marino, psihanalizat de scriitorii clujeni

Copilăria lipsită de iubire, drama închisorii şi deportării – literaţii locali au găsit explicaţii pentru violenţa din “Memoriile” lui Adrian Marino.

Controversatele “Memorii” ale lui Adrian Marino au fost analizate ieri, în cadrul unei mese rotunde intitulate “Adrian Marino – cinci ani de posteritate”. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor din România (USR), filiala Cluj. în volumul de memorii “Viaţa unui om singur”, Marino a descris Clujul ca fiind “capitala mediocrităţii culturale româneşti”, iar “veninosul” Mircea Zaciu, “mârlanul” Hadrian Daicoviciu sau “clanul Boilă” sunt doar câteva dintre personajele clujene din carte.

 

“Am să recunosc foarte cinstit: mă deranjează faptul că această întâlnire coincide cu perioada apariţiei «Memoriilor». în jurul acestei cărţi s-a creat o zarvă care nu are legătură cu statura lui Marino”, a subliniat la începutul evenimentului Irina Petraş, preşedinta filialei clujene a USR. Maniera în care a fost lansat pe piaţă volumul de memorii “Viaţa unui om singur” a fost “înfierată” de majoritatea scriitorilor prezenţi la întâlnire. “A fost un scandal mediatic intenţionat, plin de candoare, o spun, scandal care a făcut parte dintr-o strategie de vânzare a cărţii”, a precizat universitarul, istoricul şi criticul literar Ştefan Borbely, moderatorul evenimentului.

 

Volumul a apărut în luna februarie la editura Polirom, iar mediatizarea s-a axat pe fragmentele în care Marino a proferat acuze şi jigniri la adresa altor literaţi. Cu toate că au acuzat “netrebnicia” felului în care a fost promovată cartea, scriitorii clujeni au pus accentul, la rândul lor, pe “grila neagră”, umorală, aparent de neînţeles, prin care Marino şi-a aşezat în cuvinte relaţiile sociale.

 

“Nici Adrian Marino nu ne ajută să citim cartea fără resentimente. Este o istorie interpretată umoral. Adevărul psihologic al cărţii depăşeşte obiectivitatea ei”, a punctat Ştefan Borbely. Printre justificările atitudinii lui Marino presupuse de cei prezenţi la întâlnire, un loc important a fost ocupat de biografia dramatică a savantului, începând cu o copilărie lipsită de afecţiune din partea părinţilor până la experienţa puşcăriilor comuniste şi pustietatea lagărelor din Bărăgan, unde a fost exilat. Toate acestea, au concluzionat literaţii clujeni, au fost un “cadru” care explică, măcar parţial, caracterul agresiv al “Memoriilor”.

 

“El a scris în «Memorii» despre relaţiile proaste cu mama lui care nu îl iubea, despre tatăl său care nu îi arăta afecţiune... Astfel, el şi-a căutat părinţi de substitut: cultura şi recunoaşterea în străinătate. Apoi, el vorbeşte despre cum lucra în schimbul de noapte la fabrică, cum a fost urmărit de Securitate şi de colegii lui, ceea ce uneori e acelaşi lucru. Având aceste experienţe, el nu a fost liber lăuntric. Nimic nu a mai estompat ulterior dezamăgirea şi suspiciunile sale”, a detaliat Borbely.

 

“Deportarea, închisoarea, raporturile de familie, toate acestea au lăsat stigmate imprimate în spirit, care l-au mutilat. Astfel, nu şi-a controlat afectele, pentru Marino nu au mai existat nuanţe, generalizările s-au înmulţit, stările s-au exacerbat. De altfel, mulţi dintre oamenii din carte sunt departe de felul în care i-a zugrăvit. Şi, chiar dacă ai rezerve faţă de cineva, nu le exprimi aşa cum a făcut-o Marino în carte. Pentru mine, experienţa citirii «Memoriilor» a fost tristă. Adrian Marino, în viaţă, deşi “lansa săgeţi”, nu o făcea excesiv. Este, într-adevăr, un personaj psihanalizabil”, a afirmat Ion Pop, universitar, istoric şi critic literar.

 

 “Cu toate acestea, dacă eliminăm balastul teribil, cartea este de o exigenţă etică rar întâlnită la noi”, a adăugat Pop. Atitudinea lui Marino vizavi de cei din jur, au punctat scriitorii, poate fi interpretată şi ca decepţie faţă de cursul istoriei societăţii româneşti. “Credea că după ‘89 iraţionalul comunist va fi înlocuit de raţionalul liberal, că lumea, istoria, cultura se vor reaşeza. Când a realizat că nu se întâmplă astfel, a trăit o tragedie intelectuală personală, o imensă decepţie”, a menţionat Ştefan Borbely.

 

Un alt aspect din “Memorii”, accentuat la întâlnire, a fost negarea de către Marino a oricărei afinităţi faţă de literatură. “Scrie în carte că nu îi place literatura în general, poezia, teatrul. Cum a putut, mă întreb, neiubind literatura, să scrie lucrări monumentale de istorie şi critică literară? Şi-a subminat singur temelia unor mari lucrări. Aceste scrieri nu au bază umană pe care se aşază? Ar fi ca munţii din filmul “Avatar”, suspendaţi deasupra prăpastiei!”, a remarcat Ion Pop.

 

Tristeţii universitarului Ion Pop i-a urmat pragmatismul Ruxandrei Cesereanu, care a iniţiat o analiză succintă a “Memoriilor” pe baza unor coordonate propuse chiar de Adrian Marino. “Domnul Marino îmi spunea, într-o discuţie despre jurnalele de detenţie, că acestea riscă trei pericole: literatura amatoristică, înfrumuseţarea emfatică şi trucarea eroizantă. Aceleaşi coordonate pot fi aplicate pe cartea dânsului. Literatură amatoristică nu e, înfrumuseţare emfatică nu e, decât în măsura în care îşi expune calităţile intelectuale, iar trucare eroizantă

n-aş spune că e. E vorba, mai degrabă, de ceva ce îl aduce, paradoxal, aproape de Noica: mântuirea prin cultură. Amândoi erau obsedaţi de asta. însă, dacă Noica încerca să fie fericit, Marino nu vedea prea multă lumină. Poate singura care a însemnat ceva pentru el a fost soţia sa, Lidia”, a argumentat Cesereanu.

 

Scriitoarea a subliniat o grilă de citire prin care cartea lui Marino ar fi mai uşor de “iertat”, de acceptat: “dacă avem în vedere că a fost un om care nu s-a iubit nici pe sine, nici pe cei din jur şi privim cartea ca pe o hiperbolă”.

 

Spre finalul evenimentului, poetul Ion Mureşan a opinat că singurătatea lui Marino a fost una construită, “programatică”: “Cred că şi-a refuzat intenţionat orice ademenire spre bucurie, fie ea din viaţa privată sau din profesie. Erau tentaţii, exista pericolul de a-i plăcea. A fost un masochism învingător. Marino a lucrat o viaţă la propria singurătate. E ca un pariu mistic, de ieşire în afara lumii: a refuzat tot pentru a ajunge mai aproape de Idee. Exprima răutăţi care îl dureau, dar resimţea asta ca o victorie, spunându-şi «Am scăpat şi de tentaţia aceasta, sunt mai aproape de Idee»”.

 

Şi Irina Petraş a fost de părere că Marino şi-a “jucat” singurătatea în “Memorii”, iar Cesereanu a precizat că savantul i-a mărturisit de ce a dorit ca volumul să fie publicat după moartea sa: “Cred că nu numai mie mi-a spus: «Această carte va produce scandal, iar eu nu vreau să fiu supus represaliilor». Scriitorii s-au întrebat, în final, care ar fi fost reacţia lui Marino dacă ar fi fost, paradoxal, prezent la întâlnire. “Eu cred că acum râde hâtru de noi”, a zâmbit Ion Mureşan. Sau poate îşi dă voie să plângă, pentru că acum oamenii nu pot să-i vadă “terifianta” umanitate.

 

 

Biblioteca Marino, la BCU

 

Scriitoarea Florina Ilis, prezentă la întâlnire, a informat că Adrian Marino şi-a lăsat, prin testament, toată biblioteca şi arhiva  în proprietatea Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga”. Biblioteca “Adrian Marino” este, actualmente, amenajată la etajul II al BCU.

 

De asemenea, diferite versiuni (cu adnotări şi corecturi) ale unor lucrări scrise de Marino sunt expuse în holul bibliotecii. Tot în cadrul evenimentului de ieri s-a anunţat faptul că numărul următor al revistei “Verso”, care se află la tipar, va fi dedicat în întregime lui Adrian Marino.