Mărturie a unui bărbat despre ascunderea evreilor în Vatican

Mărturie a unui bărbat despre ascunderea evreilor în Vatican
Un bărbat evreu a dat mărturie despre modul în care tatăl său a fost salvat de nazişti, fiind ascuns în Vatican de către Papa Pius al XII-lea (2 martie 1876 - 9 octombrie 1958).
Această mărturie este printre cele mai noi strânse de Fundaţia Pave the Way (Neteziţi Calea), care strânge documente şi rapoarte cu privire la acţiunile Papei Pius al XII-lea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Gary Krupp, preşedintele fundaţiei, a vorbit despre mărturia dată de Robert Adler, membru al Comisiei pentru Holocaust din Alabama, SUA. Adler a povestit cum tatăl său, Hugo Adler, a fost luat în Vatican, în 1941, fiind ascuns acolo timp de cinci săptămâni. În această perioadă s-a întâlnit personal cu Papa Pius a XII-lea de mai multe ori. Hugo a fost trimis printr-o reţea a Vaticanului prin Franţa în Spania, apoi în Sosua, Republica Dominicană. Robert a spus că cercetările sale l-au condus la concluzia că naziştii doreau să-i anihileze mai întâi pe evrei, apoi pe catolici. Din acest motiv, explică el, Pontiful a dus, în secret, eforturi de salvare a evreilor. Dacă Papa Pius al XII-lea nu ar fi intervenit, a concluzionat el, tatăl său ar fi murit. Krupp i-a mulţumit lui Adler pentru mărturia sa, afirmând că, “venind în public cu aceste amintiri deosebite, i-aţi răsplătit pe toţi aceia care şi-au riscat vieţile căutând să salveze victimele Holocaustului”. Fundaţia are strânse 40.000 de documente, precum şi mărturii video, ce oferă numeroase dovezi despre rolul Papei Pius al XII-lea jucat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Elliot Hershberg, din comitetul de conducere al fundaţiei, a spus: “Dacă vom ajuta aducând lumină asupra acestei perioade controversate, ce a devenit sursă de discordie între evrei şi catolici de 46 de ani încoace, înseamnă că am ajutat la schimbarea cursului istoriei şi la îmbunătăţirea relaţiilor, într-un timp în care este atât de nevoie de aşa ceva”.

(catholica.ro)

Comenteaza