Meşterii populari din toată ţara îşi dau întâlnire la Cluj

Meşterii populari din toată ţara îşi dau întâlnire la Cluj
Peste 80 de artizani din România vor participa, în perioada 22-24 mai, la Târgul Meşterilor Populari din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc în Piaţa Avram Iancu şi este organizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Între participanţi se numără: olari din Horezu, Baia Mare, Corund, Obârşia; meşteri lemnari din Băbeni - Vâlcea, Avram Iancu - Alba, Târgu Lăpuş, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Fălticeni - Suceava; creatori de instrumente muzicale tradiţionale din Piteşti - Argeş, Terpeziţa - Dolj, Bistriţa Năsăud; creatori de textile de interior, port popular şi podoabe din Breaza - Prahova, Baia Mare, Bedeciu - Cluj, Bechet - Dolj, Salva - Bistriţa, Cluj-Napoca, Bălţăteşti - Neamţ, Râșnov - Brașov, Sfântul Gheorghe - Covasna, Cojocna - Cluj, Vălenii de Munte - Prahova, Gherla - Cluj, Ciumărna - Sălaj, Oradea, Slătioara - Maramureş; meşteri care împletesc răchita, papura şi pănuşa din Cluj-Napoca, Odorheiul Secuiesc - Harghita, Beziad, Sighişoara - Mureş, Sârbi - Maramureş, Ineu - Arad; artişti ai chişiţei cu ouă încondeiate din Paltinu şi Gemenea - Suceava (Bucovina), Lucina - Suceava; creatori de jucării tradiţionale din Deva - Hunedoara, Şaula - Cluj şi Odorheiul Secuiesc - Harghita; iconari din Cluj-Napoca, Zalău - Sălaj şi Piteşti - Argeş, Alba-Iulia; giuvaiergii şi căldărari din Bratei - Sibiu şi Bucureşti; meşteri pielari şi cojocari din Braşov, Sic - Cluj, Sf. Gheorghe - Covasna; producători tradiţionali de turtă dulce din Bascov - Argeş şi Odorheiul Secuiesc - Harghita.

Târgul va fi deschis publicului clujean în intervalul orar 08-20. 

Comenteaza