Mitropolitul Dr. Vasile Suciu - “O figură de sfânt şi de ostaş” (Nicolae Iorga)
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Feb 2011, 23:35
- Cultură
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Primul mitropolit al Bisericii Greco-Catolice după Unirea Transilvaniei cu România, dr. Vasile Suciu, s-a născut la 13 ianuarie 1873, în comuna Copăcel, judeţul Făgăraş, într-o familie de ţărani. Prima cunoştinţă cu Blajul a făcut-o ca elev de liceu, fiind extrem de pasionat de ştiinţele matematice. Dar chemarea spre preoţie s-a dovedit a fi mai puternică, astfel că a urmat teologia.
După şase ani de studii la Roma este numit profesor la Seminarul teologic din Blaj şi prefect de studii, profesor de religie la Liceul de băieţi şi bibliotecar. În anul 1912, fiind deja canonic, a fost trimis la Sfântul Scaun, de către mitropolitul Victor Mihali de Apşa, unde a înaintat memoriul de protest al Bisericii Române Unite cu Roma şi a stăruit pe lângă dicasteriile papale pentru a împiedica înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice Maghiare de Hajdudorogh [Dr. Victor Bojor, Episcopii diecesei gr. cat. de Gherla, acum Cluj-Gherla, Târgu-Mureş 1939, p. 560]. Când mitropolitul ortodox Vasile Mangra, în 1916, a semnat “celebra” circulară împotriva armatei române care a trecut munţii în Transilvania, dr. Vasile Suciu “s-a închis în chilia de anahoret al cărţii, lângă voluminoasele sale manuscrise de dogmatică, fără păsare dacă numele său este sau nu trecut în cartea neagră a trădătorilor de ţară alcătuită cu multă grijă de organele Ministerului de Interne Ungar” [Alexandru Lupeanu Melin, Pomenire pioasă, în Silvestru A. Prunduş, Clemente Plaianu, Catolicism şi ortodoxie românească, Editura Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994, p. 91].
În ianuarie 1918, după moartea Mitropolitului Victor Mihali de Apşa, canonicul dr. Vasile Suciu a fost ales vicar general capitular. În calitate de girant al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, asumându-şi toate riscurile, a primit preşedinţia Consiliului Naţional Român din Blaj şi a luat jurământul tuturor subalternilor săi. Aceasta s-a întâmplat în catedrala din Blaj, când încă armatele generalului german Mackensen se aflau la Bucureşti, iar guvernul român era refugiat la Iaşi. Primul avion al Marelui Cartier Român a fost trimis de către generalul Constantin Prezan la Blaj, fiindcă aici s-a găsit cel mai sigur loc de aterizare, sub scutul gărzii naţionale, al cărei comandant spiritual era vicarul dr. Vasile Suciu. Şi tot aici, în castelul mitropolitan, “s-au conturat pentru întâia dată proporţiile şi hotărârile Adunării Naţionale de la Alba Iulia... în sfatul de canonici şi ofiţeri ai regelui român” [Ibidem, p. 92].
Sinodul electoral pentru completarea scaunului mitropolitan vacant, convocat la data de 9 mai 1918, l-a desemnat pe primul loc pe vicarul general dr. Vasile Suciu, însă guvernul maghiar s-a opus numirii lui. De aceea, abia la 1 ianuarie 1920 va fi hirotonit arhiereu şi instalat în scaunul de Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, fiind primul mitropolit român greco-catolic învestit de către regele României întregite, Ferdinand I.
Om de vastă cultură teologică, a lăsat două volume de Teologie dogmatică fundamentală şi două de Teologie dogmatică specială. Calitatea de bun gospodar, în egală măsură, i-au eternizat numele în istoria Blajului şi a Bisericii Greco-Catolice. A început cu ocrotirea orfanilor de război, prin înfiinţarea Orfelinatului din Obreja şi a atelierelor de arte şi meserii din Blaj. Dar şi educaţia fetelor o considera deosebit de importantă, în acest scop înfiinţând, la Blaj, Congregaţia Surorilor Maicii Domnului (prima congregaţie de surori din Biserica Română Unită cu Roma) şi ridicând Institutul Recunoştinţei, cu Liceu de fete, Şcoală normală de învăţătoare, Şcoală comercială superioară de fete, Internat în acelaşi complex şi, mai târziu, Şcoală de menaj. Aproape de inima mitropolitului au fost şi şcolile de băieţi, astfel că a mărit Seminarul teologic, a înălţat noua clădire a Şcolii normale de băieţi şi frumoasa clădire a Şcolii comerciale superioare de băieţi.
Cu toată sănătatea şubrezită ce i-au adus-o ultimii ani ai vieţii, obligat să se supună unei grele operaţii chirurgicale, pierzând un picior, Mitropolitul dr. Vasile Suciu trăia o viaţă sufletească foarte echilibrată, rod al celei mai desăvârşite convingeri religioase. Reculegerile anuale pentru preoţime, exerciţiile spirituale au devenit obligatorii. Se ţineau în catedrală, cu meditaţii la care erau aduşi cei mai buni oratori din Provincia Mitropolitană, precum vestitul canonic Octavian Domide de la Gherla.
“O figură de sfânt şi de ostaş” - l-a caracterizat Nicolae Iorga, iar Ioan Bianu, fost elev al Blajului şi preşedinte al Academiei Române, contemplând din vârful unei coline noile palate şcolare din Blaj, a exclamat: “Da, da, omul fără picior de colo, din chilia de schimnic al vechiului castel princiar, a făcut adevărate minuni” [Ibidem, p. 93]. S-a stins din viaţă la 25 ianuarie 1935, fiind considerat, prin realizările sale monumentale, drept cel de-al treilea fondator al instituţiilor Blajului, după Episcopul Inocenţiu Micu-Klein şi Mitropolitul Ioan Vancea.
(Alexandru PINTELEI)
În ianuarie 1918, după moartea Mitropolitului Victor Mihali de Apşa, canonicul dr. Vasile Suciu a fost ales vicar general capitular. În calitate de girant al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, asumându-şi toate riscurile, a primit preşedinţia Consiliului Naţional Român din Blaj şi a luat jurământul tuturor subalternilor săi. Aceasta s-a întâmplat în catedrala din Blaj, când încă armatele generalului german Mackensen se aflau la Bucureşti, iar guvernul român era refugiat la Iaşi. Primul avion al Marelui Cartier Român a fost trimis de către generalul Constantin Prezan la Blaj, fiindcă aici s-a găsit cel mai sigur loc de aterizare, sub scutul gărzii naţionale, al cărei comandant spiritual era vicarul dr. Vasile Suciu. Şi tot aici, în castelul mitropolitan, “s-au conturat pentru întâia dată proporţiile şi hotărârile Adunării Naţionale de la Alba Iulia... în sfatul de canonici şi ofiţeri ai regelui român” [Ibidem, p. 92].
Sinodul electoral pentru completarea scaunului mitropolitan vacant, convocat la data de 9 mai 1918, l-a desemnat pe primul loc pe vicarul general dr. Vasile Suciu, însă guvernul maghiar s-a opus numirii lui. De aceea, abia la 1 ianuarie 1920 va fi hirotonit arhiereu şi instalat în scaunul de Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, fiind primul mitropolit român greco-catolic învestit de către regele României întregite, Ferdinand I.
Om de vastă cultură teologică, a lăsat două volume de Teologie dogmatică fundamentală şi două de Teologie dogmatică specială. Calitatea de bun gospodar, în egală măsură, i-au eternizat numele în istoria Blajului şi a Bisericii Greco-Catolice. A început cu ocrotirea orfanilor de război, prin înfiinţarea Orfelinatului din Obreja şi a atelierelor de arte şi meserii din Blaj. Dar şi educaţia fetelor o considera deosebit de importantă, în acest scop înfiinţând, la Blaj, Congregaţia Surorilor Maicii Domnului (prima congregaţie de surori din Biserica Română Unită cu Roma) şi ridicând Institutul Recunoştinţei, cu Liceu de fete, Şcoală normală de învăţătoare, Şcoală comercială superioară de fete, Internat în acelaşi complex şi, mai târziu, Şcoală de menaj. Aproape de inima mitropolitului au fost şi şcolile de băieţi, astfel că a mărit Seminarul teologic, a înălţat noua clădire a Şcolii normale de băieţi şi frumoasa clădire a Şcolii comerciale superioare de băieţi.
Cu toată sănătatea şubrezită ce i-au adus-o ultimii ani ai vieţii, obligat să se supună unei grele operaţii chirurgicale, pierzând un picior, Mitropolitul dr. Vasile Suciu trăia o viaţă sufletească foarte echilibrată, rod al celei mai desăvârşite convingeri religioase. Reculegerile anuale pentru preoţime, exerciţiile spirituale au devenit obligatorii. Se ţineau în catedrală, cu meditaţii la care erau aduşi cei mai buni oratori din Provincia Mitropolitană, precum vestitul canonic Octavian Domide de la Gherla.
“O figură de sfânt şi de ostaş” - l-a caracterizat Nicolae Iorga, iar Ioan Bianu, fost elev al Blajului şi preşedinte al Academiei Române, contemplând din vârful unei coline noile palate şcolare din Blaj, a exclamat: “Da, da, omul fără picior de colo, din chilia de schimnic al vechiului castel princiar, a făcut adevărate minuni” [Ibidem, p. 93]. S-a stins din viaţă la 25 ianuarie 1935, fiind considerat, prin realizările sale monumentale, drept cel de-al treilea fondator al instituţiilor Blajului, după Episcopul Inocenţiu Micu-Klein şi Mitropolitul Ioan Vancea.
(Alexandru PINTELEI)
DISTRIBUIE
Comenteaza
