Monştri sacri ai bluesului vor concerta în Reduta
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Noi 2015, 14:40
- Cultură
- Ascultă știrea

Seara de vineri debutează cu acorduri de chitară ce vin direct de la Vali „Sir Blues” Răcilă, urmat de un spectacol ce urmăreşte conceptul 50/35 adus de Rareş Totu, care îl va avea ca invitat special pe Dean Bowman, renumit cântăreţ de gospel şi jazz din New York. Aminda şi Peter Borza vor continua spectacolul. Tot vineri, Cluj Blues Fest îl premiază pentru întreaga activitate în slujba muzicii rock pe fondatorul formaţiei Compact, Constantin Cămărăşan, care pe 6 noiembrie împlineşte 65 de ani.
Sâmbătă vor concerta două trupe, Marius Dobra Band (Austria) şi AG Weinberger, care se întoarce la Cluj după cinci ani. Pe lista iniţială a invitaţilor erau programaţi Ryan Donohue şi Matyas Pribojksi, care nu vor mai fi prezenţi din cauza unor neînţelegeri şi probleme de logistică între cele două nume. „Pe 7 noiembrie vor concerta doar două trupe, Marius Dobra Band, despre care pot să vă dau vestea foarte bună că îşi vor completa programul cu surprize mari tocmai pentru a umple acest gol creat independent de voinţa noastră, respectiv AG Weinberger care va încheia ziua de sâmbătă, implicit şi festivalul”, a spus Andrei Balogh, coorganizator.
Cluj Blues are şi o latură educaţional-socială. Pe întreaga perioadă participanţii vor putea oferi donaţii sub formă de CD-uri cu muzică simfonică, blues, jazz, rock, folk. Acestea vor fi reorientate către şcolile pentru copii cu nevoi speciale din Cluj, urmând că organizatorii împreună cu artiştii care au răspuns pozitiv iniţiativei să facă vizite la unităţile şcolare respective. Numărul maxim de spectatori va fi de 200 pe seară pe scaune, pentru ca festivalul să se poată desfăşura în condiţii optime, fără a pune probleme de siguranţă.
„Prin prisma celor întâmplate la clubul Colectiv, împreună cu domnul director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean, anunţăm oficial că nu vom depăşi cu nicio persoană capacitatea maximă admisă din punct de vedere organizatoric, cu părere de rău pentru cei care vor rămâne pe dinafară”, spune Balogh. Cluj Blues Fest este organizat de Asociaţia Clujul Cultural. Bilete se pot achiziţiona de la Librăria Bookstory şi de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, dar şi în serile concertelor. Preţul unui bilet este de 45 de lei pe seară.