Foto Muzeu de steampunk și fantasy la Cluj-Napoca! Mașina timpului, amplificator de serotonină sau aparate de tortură. Are și o cameră secretă

De-alungul timpului, Clujul a avut parte de mai multe localuri în stil steampunk, în în această vară, în centrul orașului, și-a deschis porțile Steampunk Transylvania & Fantasy Museum, unic în Transilvania și poate chiar și în România. 

La noul muzeu, clujenii vor fi întâmpinați de Prof. Sylvester și Dr. Istvándy și spiridușii lor.

"Directorul muzeului este clujean și pasionat al acestui subgen al științifico-fantasticului și ficțiunii speculative. Muzeul a luat naștere din dorința de face cunoscut publicului larg acest fenoment și pentru că un astfel de loc nu există în Cluj, în România și foarte puțin în Europa. Oiectele provin din târguri de vechituri, de la colecționari, dar lucrăm și cu artiști - avem obiecte de la o artistă din Olanda cu care colaborăm. Avem și o cameră secretă, dar vă lăsăm să descoperiți mai multe când ne treceți pragul", a spus Dr. Istvándy.

Ce îi așteaptă pe vizitatorii muzeului:

  • Camera cu instalaţii steampunk, de la bunicul reportofonului, al xerox-ului sau al iphone-ului până la arme futuristice
  • Laborator de alchimie 
  • Pădurea magică inspirată din romanele lui Jules Verne
  •  Zona experimentelor medicale și camera de tortură
  • Camera ascunsă, unde se găsește expoziția de ceasuri cu cuc, dar și maşina timpului 

Artiștii care doresc să colaboreze cu muzeul pot să-și vândă creațiile aici. Este și cazul unui francez. 

 

”O parte din decor va fi permanent, totuși am dori să cumpărăm/închiriem obiecte de la artiști din întreaga lume. Ideea este să schimbi majoritatea conținutului la fiecare 3-4 luni. Suntem pregătiți să cumpărăm creații, dar am dori în principal să le închiriem. Astfel, putem sprijini artiștii și arăta lucrările lor vizitatorilor noștri. Am observat că există o mulțime de oameni care creează obiecte fantastice și le țin acasă, arătându-le prietenilor locali și postându-le pe rețelele de socializare. Credem cu adevărat că aceste lucrări de artă trebuie văzute de oameni din apropiere. Toate obiectele pe care le avem în galeria noastră pot fi vândute, dacă proprietarul este de acord să facă acest lucru. Cei care doresc să colaboreze pot să trimităun email la gallery@steampunk.ro”, au scris fondatorii muzeului. 

  • Adresa: Str. Stefan Octavian Iosif no. 4
  • Orar: Luni - Duminică – 12:00 – 21:00
  • Bilete: adulți – 45 RON, studenți – 40 RON, copii – 35 RON

Pe viitor, fondatorii muzeului și-ar dori să organizeze și un festival steampunk.

Steampunk (din engleză steam - abur și punk - conflict, protest) este un subgen al științifico-fantasticului și ficțiunii speculative, care a devenit proeminent în anii 80-90 ai secolului trecut. Lucrările încadrate în acest subgen, modelează o lume imaginară care și-a însușit cu desăvârșire utilizarea mașinilor cu abur. Termenul este asociat cu cyberpunk, și adesea linia subiectului prezintă o istorie alternativă. Stilistic subgenul este plasat in epoca victoriană engleză, dominat de numeroase invenții asemănătoare cu cele descrise în romanele lui H. G. Wells și Jules Verne. Autorii care tratează aceste subiecte acordă o atenție sporită detaliilor ce țin de rutina zilnică, fiziologică. În general ambianța steampunk este de natură cinică, pesimistă, dystopică ('antiutopică').

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...