Muzeul Etnografic al Transilvaniei se redeschide

Muzeul Etnografic al Transilvaniei se redeschide

Muzeul Etnografic al Transilvaniei se redeschide miercuri, 27 mai 2020, ora 10. 

Programul de vizitare va fi între orele 10-18, ultima intrare ora 17, de miercuri până duminică.

Vor fi deschise atât spațiile expoziționale din secția pavilionară, adăpostită de Palatul Reduta, cât și cele din secția în aer liber, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”.

Care sunt măsurile de protecție pentru vizitari:

● Purtaţi o mască medicală sau non-medicală pe întreaga durată a vizitei în muzeu. Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, masca se poziţionează astfel încât să acopere integral nasul, gura şi bărbia.

● Luaţi în considerare faptul că numărul maxim permis de vizitatori (prezenţi simultan) într-o sală de expoziţie este de 3 (trei) persoane, pentru a se facilita menţinerea distanţei fizice. Iar durata vizitei va fi limitată la maximum 60 de minute.

●Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori şi față de personalul muzeului cu care intraţi în contact.

● Dezinfectaţi-vă mâinile şi încălţămintea folosind dezinfectantul pe bază de alcool şi covorul decontaminant puse la dispoziţia dumneavoastră la intrarea în muzeu.

● Puteți solicita botoşei de unică folosinţă de la casieria muzeului.

● Respectaţi circuitul de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul sălilor de expoziţie, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază.

● Evitaţi formarea de grupuri.

● În intervalul orar 13 – 13,30, spațiul expozițional este închis pentru dezinfectare și aerisire.

● La intrarea în muzeu este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea noncontact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Persoanelor care vor refuza să le fie verificată temperatura li se va interzice, de asemenea, accesul în muzeu.
● Pe toată perioada stării de alertă, ghidajele vor fi suspendate.

În cazul Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”  în aer liber se aplică următoarele măsuri:

● Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori şi față de personalul muzeului cu care intraţi în contact.

● Purtaţi o mască medicală sau non-medicală în spațiile închise din interiorul Parcului. Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, masca se poziţionează astfel încât să acopere integral nasul, gura şi bărbia.

● Dezinfectaţi-vă mâinile folosind dezinfectantul pe bază de alcool pus la dispoziţia dumneavoastră în cadrul Parcului.

● Respectaţi circuitul de vizitare, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază.

● Evitaţi formarea de grupuri.

● Luaţi în considerare faptul că durata vizitei va fi limitată la maximum 2 ore.

● La intrarea în muzeu este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea noncontact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Persoanelor care vor refuza să le fie verificată temperatura li se va interzice, de asemenea, accesul în muzeu.
● Pe toată perioada stării de alertă, ghidajele vor fi suspendate.

Interioarele caselor nu vor fi deschise pentru vizitare. Va fi posibilă vizitarea celor trei biserici amplasate în Parcul Etnografic, dar numărul maxim de vizitatori prezenți simultan în interiorul acestora va fi de trei (3).

Comenteaza