Video Muzica ne reunește, oricât de departe ne-am afla! Mesaj liric al artiștilor operei clujene

Muzica ne reunește, oricât de departe ne-am afla! Mesaj liric al artiștilor operei clujene

Artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca au transmis un mesaj de speranță și solidaritate prin interpretarea virtuală a lucrării „Ave Maria” de Vladimir Vavilov (Caccini).

”Într-o perioadă în care resimțim încă pregnant distanțarea socială, temerile și incertitudinile determinate de răspândirea Coronavirus, arta reprezintă un univers al armoniei și frumosului în care publicul de pretutindeni poate pătrunde acum, printr-un simplu click”, se arată într-un comunicat al instituției de cultură.

Lucrarea este interpretată de artiștii teatrului liric clujean: orchestrrația - Flaviu Mogoșan, interpreți - soprana Diana Țugui și mezzosoprana Iulia Merca, acompaniate de membri ai Orchestrei Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Le-au fost alături Magdy M. Hawash (video) și Nicu Cherciu (foto) care au creat un colaj emoționant cu filmări și fotografii ale unui Cluj pustiu, dar solidar în grija pentru cei din jur.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca a fost, de altfel, alături de spectatorii săi pe tot parcursul izolării, oferindu-le bisăptămânal transmisii live ale celor mai memorabile și îndrăgite spectacole din arhiva instituției, accesibile pe site-ul www.operacluj.ro și canalul YouTube.

Aceste inițiative artistice vin în întâmpinarea aniversării de 100 de ani ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, prima instituție lirică înființată în țara noastră, pe data de 25 mai 1920. Un secol mai târziu, artiștii clujeni intenționează să celebreze cu fast deosebita ocazie, în pofida restricțiilor resimțite în această perioadă.

Deși perspectiva inițială pentru marcarea Centenarului anunța o premieră cu AIDA de Giuseppe Verdi pentru scena clujeană, noile planuri aniversare dezvăluie un eveniment la rândul său de excepție. OPERA 100, evenimentul pus în scenă luni, 25 mai 2020, de la ora 19:00, promite numeroase surprize plăcute, clipe emoționante și invitați speciali – toate acestea transmise LIVE pe paginia de facebook a Operei clujene.

Comenteaza