Muzician clujean, bursier la şcoala “granzilor” din SUA

Muzician clujean, bursier la şcoala “granzilor” din SUA
Artistul Liviu Sorescu a fost admis la prestigiosul Berklee College of Music, unde au studiat personalităţi precum Steve Vai, Al Di Meola sau Quincy Jones.

 Muzicianul clujean Liviu Sorescu, ştiut, între altele, pentru câştigarea trofeului Mamaia 2003, a fost selectat ca bursier la redutabila instituţie de învăţământ superior Berklee College of Music din SUA. Printre absolvenţii acesteia se numără mari nume ale muzicii mondiale, precum Steve Vai, Al Di Meola, Quincy Jones, Diana Krall sau John Petrucci.

 

Liviu Sorescu a fost, de curând, admis la instituţia de top menţionată, în urma unei selecţii dure. Americanii, însă, îi vor asigura doar o parte din suma necesară şcolarizării. “Am intrat cu bursă parţială şi acum caut un sponsor pentru restul sumei. Bursa e de 10.000 de dolari, iar până la suma totală necesară pentru primul an de şcolarizare, mai am nevoie de 37.000 de dolari”, a detaliat Liviu Sorescu pentru ZIUA de CLUJ. “Luna septembrie este termenul-limită de plată. în această perioadă strâng recomandări de la foşti profesori ai mei de la Conservator, pentru a mă ajuta la o eventuală sponsorizare”, a precizat muzicianul. “Dacă e să vorbesc în clişee, anual se investesc milioane în manele, iar o asemenea şcolarizare ar însemna inclusiv un gest de reprezentare a României pe plan cultural”, a punctat artistul.

 

Concursul de admitere la Berklee College of Music din Boston, Massachusetts, a avut loc la Londra şi a constat într-o audiţie şi un interviu. “Am cântat la orgă, peste două negative din melodiile mele, apoi o piesă străină şi un studiu de Skriabin (Alexandr Skriabin, compozitor şi pianist rus – n.red.). Aceasta a fost audiţia, urmată de un interviu”, a menţionat Liviu Sorescu.

 

Acesta a absolvit, în 2002, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, secţia pian. A făcut parte din mai multe proiecte muzicale sau formaţii precum Antract sau Seven, iar, împreună cu Răzvan Crivaci, a câştigat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia, ediţia din 2003. în această perioadă, muzicianul clujean are preocupări profesionale legate de rockul simfonic, iar acest lucru este doar unul dintre motivele pentru care a ales o şcoală de top din străinătate. “Cu rockul simfonic nu ai ce face în România. în plus, la Berklee profesorii predau cursuri precum cele de compoziţie şi producţie muzicală, inginerie de sunet, muzică de film. Acolo există inclusiv un departament serios de consiliere în carieră”, a precizat artistul.

 

Celebrităţi la Berklee College

 

Berklee College of Music din Boston, Massachusetts, SUA, a fost şi este o pepinieră pentru marile nume ale muzicii mondiale. Dintre cei care au absolvit această şcoală, mulţi au obţinut premii Grammy şi sunt somităţi în toată lumea: Steve Vai, Al Di Meola, Quincy Jones, John Petrucci (Dream Theater), Melissa Etheridge, Diana Krall, John Mayer.

 

 “Nu există un loc mai bun decât Berklee pentru a pregăti o carieră în muzica actuală. Poate cea mai bună dovadă a acestui lucru este succesul absolvenţilor şcolii noastre. Până în acest moment, 70 de absolvenţi de excepţie au obţinut 187 de Premii Grammy”, se notează pe site-ul oficial al şcolii, www.berklee.edu.

 

Comenteaza