Napoleon Helmis face “Nuntă în Basarabia” cu muzică şi umor

Napoleon Helmis face “Nuntă în Basarabia” cu muzică şi umor
Regizorul Napoleon Helmis îşi prezintă în avanpremieră, la Comedy Cluj, ultimul film, a cărui lansare este programată pentru 2010.

“Nuntă în Basarabia”, în regia lui Napoleon Helmis, prima comedie românească ce exploatează spaţiul cultural basarabean, în care tehnica actoricească a şcolilor de teatru românească şi rusească se îmbină perfect, va fi proiectată în avanpremieră, la cinematograful Victoria. Inspirându-se din propria nuntă, pelicula-ficţiune are menirea de a şterge opiniile preconcepute, dar şi de a binedispune publicul.

 

“Filmul nu e un documentar, deşi are ca sursă de inspiraţie propria mea experienţă de viaţă, eu fiind căsătorit cu o basarabeancă. Perioada de documentare a început la propria mea nuntă, pe care am consumat-o în Barasabia. Cunoscând, în acelaşi timp, foarte bine acel spaţiu cultural, erau îndeplinite toate condiţiile pentru a scrie un scenariu, iar pe de altă parte, niciun regizor român nu a mai exploatat până acum acest subiect”, povesteşte regizorul Napoleon Helmis.

 

Scrierea şi rescrierea scenariului “Nuntă în Basarabia” a durat doi ani, după care au urmat zece zile de repetiţii şi încă 22 de zile de filmări, pelicula fiind filmată integral în Chişinău.

 

Tot “Nunta...” a fost pretextul întâlnirii pe platou a elevilor şcolilor de teatru din România şi Rusia. “Am ţinut foarte mult să păstrez autenticitatea situaţiilor, de aceea, în afară de trei actori: mirele, mama şi unchiul acestuia, restul actorilor sunt basarabeni. Sunt nişte actori importanţi din Republica Moldova, şcoliţi la cele mai mari academii de teatru şi film din Rusia, pe care cinematografia românească i-a descoperit sporadic”, spune Helmis.

 

întregul proiect a fost realizat cu un buget de “gherilă”, costurile fiind mici datorită faptului că filmările s-au desfăşurat în Republica Moldova. Deşi procesul de montaj şi  sonorizarea au fost  finalizate, filmul nu poate fi scos pe ecrane deocamdată din cauza suportului care nu corespunde standardelor impuse de Consiliul Naţional al Cinematografiei (CNC).

 

“Am filmat pe un suport mai ieftin, de criză, de 16 mm color, dar CNC cere ca pelicula să fie transcrisă pe una de 35 mm. Până acum nu am reuşit să găsim un investitor dispus să dea 50-60.000 de euro pentru a face acest lucru, după care să înceapă difuzarea filmului. Proiecţia de la Cluj este privată, pe bază de invitaţie, iar noi sperăm ca după vizionarea acestui film să se găsească cineva dispus să investească aceşti bani”, mărturiseşte, cu o uşoară nelinişte, Helmis.

 

Premiera “Nunţii...” va avea loc la Chişinău, după care va urma Bucureştiul sau Timişoara. “Vreau să binedispun publicul şi să schimb anumite păreri preconcepute, care apar la întâlnirea dintre cele două culturi. Filmul este o comedie şi un love story în acelaşi timp, pentru că dragostea mirilor, fiind prinsă în acel background social, va fi pusă la încercare”, încheie Napoleon Helmis.

 

Darul de nuntă...

 

Un cuplu format dintr-un tânăr dirijor român, căsătorit cu o balerină basarabeană, realizează că banii strânşi la nuntă nu le vor ajunge pentru a-şi cumpăra o casă şi decid să facă o a doua nuntă, de data aceasta în Basarabia, pentru a-şi lua “darul” şi de la rudele miresei.

 

Ceremonia se transformă în competiţie între rudele tinerilor însurăţei, obiceiurile şi tradiţiile diferite fiind un prilej de scandal. în spatele discuţiilor despre ritualuri se ascund animozităţi mai vechi, de ordin istoric şi politic. Mirele şi mireasa sunt prinşi în mijlocul acestei lupte de orgolii. Deşi încearcă să se distanţeze de meciul româno-moldovenesc, cei doi realizează în curând că diferenţele de educaţie, de cultură şi de ataşament politic le pun serios în pericol iubirea.

Comenteaza