Nightlosers lansează un nou album după 5 ani FOTO

Nightlosers lansează un nou album după 5 ani FOTO
Clujenii de la Nightlosers îşi vor lansa în data de 12 decembrie, după cinci ani, un nou album. Concertul de lansare va avea loc în clubul My Way.

"Avem plăcerea să vă putem prezenta acest nou album şi sperăm să fie o tradiţie ca la şase-şapte ani să lansăm câte un nou material discografic. Dacă scoatem două albume într-un interval mai mare de timp şi sunt bune este mult ok decât dacă lansăm cinci deodată", a spus Grunzo Geza, membru Nightlosers.

Noul album conţine 12 piese şi păstrează stilul care i-a consacrat pe clujeni.

"Albumul, care nu are încă titlu, păstrează stilul pieselor din trecut. Ne-am păstrat aceeaşi linie stilistică, piesele pe care le prelucrăm sunt mult mai cunoscute decât cele de pe albumele anterioare. Noul material este mai comercial. Noi combinăm blues-ul cu folcorul din Ardeal şi nu numai", a adăugat Grunzo Geza.

Muzicienii promit să îi găsească noului album un nume în cel mult două zile. De asemenea, se vor ocupa de ordinea pieselor şi de grafica coperţii albumului. Printre piesele prelucrate se numără "Hey Joe" și "Shake Rock'n'Roll".

Nightlosers sunt un grup roman de rhythm and blues din Cluj, formată în anul 1994. Muzica lor este remarcabila prin felul in care gaseste radacini comune intre country-rock, blues-ul american si folk-ul est-european, ajungand astfel la acelasi mesaj prin mijloace complementare de expresie.

Componenti:

Hanno Hoefer - chitara, voce
Jimi Laco - chitara, vioara
Octavian "Barila" Andreescu - bass
Lucian Pop - bass
Grunzo Geza - clape
Nasu - tobe

Discografie:

Sitting On Top Of The World (1995)
Plum Brandy Blues (1997)
Rhythm & Bulz (2004)

Etichete
Comenteaza