Noaptea în oraş, în fotografii realizate de Silviu Purcărete

Noaptea în oraş, în fotografii realizate de Silviu Purcărete
O expoziţie cu fotografii realizate de cunoscutul regizor Silviu Purcărete, noaptea, în Sibiu dar şi în alte oraşe pe care le-a străbătut de-a lungul anilor, a fost vernisată astăzi la Muzeul de Artă din Cluj. Tot de azi poate fi vizitată şi o expoziţie propusă de criticul de teatru George Banu, ce are în centru reprezentări nocturne în lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

La vernisajul celor două expoziţii au participat directorii celor două Teatre de Stat din Cluj-Napoca, Teatrul Naţional şi Teatrul Maghiar, respectiv numeorşi invitaţi ai Zilelor Internaţionale de la Cluj, eveniment ce se desfăşoară între 3-6 cotombrie şi care este realizat în acest an în parteneriat între cele două instituţii. Ediţia din acest an este dedicată personalităţii şi operei cunoscutului critic de teatru George Banu.

Cele peste 20 de fotografii artistice realizate de Silviu Purcărete surprind colţuri urbane din diferite oraşe străbătute de cunoscutul regizor de-a lungul anilor. O bună parte din instantanee au fost surprinse în Sibiu, oraşul unde omul de teatru a realizat numeroase spectacole în utlimii ani.

"Fotografiile frapează prin plasticitatea imaginilor, rafinamentul compoziţiilor şi farmecul unor spaţii ce par laborioase scenografii care îşi aşteaptă actorii. Sunt, de fapt, instantanee nocturne surprinse în oraşe pe care le-a străbătut de-a lungul anilor. Noaptea însă, factor unificator, face ca cele 22 de imagini să pară înregistrate într-un unic oraş, seducător prin mister şi insolit", menţionează reprezentanţii Muzeului de Artă din Cluj.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 3 noiembrie.

Cealaltă expoziţie vernisată astăzi "George Banu <Nopţile muzeului>" este face parte din programul „Parti-pris", în cadrul căruia personalităţi ale lumii culturale sunt invitate să propună expoziţii cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, fiind accentuată componenta de cercetare şi critică.

Invitatul celei de-a treia ediţii a programului Muzeului de Artă clujean este criticul de teatru George Banu, acesta realizând o selecţie de lucrări cu tematică nocturnă din patrimoniul muzeului clujean, acestea fiind reunite sub genericul "Nopţile muzeului".

„Aceste ‹‹nopţi›› provin din rezervele muzeului, din acea parte obscură a sa, la care, rareori, puţini au acces. Oare ‹‹rezerva›› nu e echivalentul nopţii?" menţionează George Banu în catalogul expoziţiei. Pot fi văzute lucrări de pictură şi grafică, unele în premieră, semnate de Corneliu Baba, Pericle Capidan, Aurel Ciupe, Marcel Chirnoagă, Alexandru Cristea, Ion Dumitriu, Dan Erceanu, Octav Grigorescu, Feszt László, Gheorghe Leolea, Puia-Hortensia Masichievici, Giovanni Paolo Panini, Ioan Augustin Pop, Ion State, Nicolae Tonitza.

În cadrul expoziţiei va fi proiectată şi o selecţie din serialul „Noaptea", film în şase episoade realizat pentru TVR de George Banu şi Dominic Dembinski.

Şi această expoziţie poate fi vizitată până pe 3 octombrie.

 

 

 

Etichete
Comenteaza