Noul album al trupei Altar se va numi "Mantra"

Noul album al trupei Altar se va numi
Materialul este al cincilea din istoria trupei şi a fost înregistrat în perioada ianuarie-noiembrie 2011.

Numele noului album Altar este "Mantra". Materialul, al cincilea din istoria trupei, a fost înregistrat în perioada ianuarie-noiembrie 2011 în studioul Godmode, avându-l ca producător pe Paul Opriș.

"Este de departe cel mai complex și puternic produs al trupei de până acum , atât din punct de vedere al concepției, compoziției, cât și al producției. Toți cei care au avut răbdare și încredere în noi nu au
așteptat degeaba", au precizat componenţii trupei Altar, într-un comunicat.

În Cluj, albumul va fi lansat în 16 decembrie, la Club Euphoria Music Hall.

Etichete
Comenteaza