O nouă galerie de artă în centrul Clujului
- Scris de Ovidiu Cornea
- 20 Iul 2012, 22:12
- Cultură
- Ascultă știrea

Lucrările sunt expuse la galeria Hangar. Recent inaugurat, spaţiul artistic independent şi multifuncţional va găzdui expoziţii, workshopuri şi lecţii deschise.
"Problema receptării artei este legată de educaţie, de experienţă. Dacă nu ai habar, un nivel de la care pleci, e foarte greu să poţi recepta mesajul artistic. Apoi sunt foarte imporante şi informaţiile", a specificat conferenţiarul universitar Valeriu Semenescu, în cadrul unei întâlniri organizate la Hangar. El susţine că un artist nu poate neglija modul în care îi sunt receptate lucrările, însă o orientare excesivă spre aceasta ar putea împinge actul artistic într-o zonă comercială. Ceramistul Gavril Zmicală a opinat că bucuria, plăcerea pe care le resimte privitorul în faţa unei lucrări, descoperirea ineditului sunt elemente care îl marchează pe cel care priveşte şi îi deschid drumul spre dialogul cu artistul. Profesor la Liceul de Arte Plastice, Zmicală împrumută din cultura ţărilor pe care le vizitează, prin aducerea acasă a numeroase pietre, pe care apoi le studiază cu atenţie. Eugenia Pop, fost profesor la Liceul de Arte Plastice, crede că deschiderea sufletească, experimentarea, accesarea expoziţiilor şi muzeelor un pas spre apropierea privitorului de actul artistic. "Fără temeri!", a subliniat artista.
La întâlnire a participat şi artista plastică Angela Semenescu, autoare a câtorva din lucrările de referinţă din expoziţia de la galeria Hangar. Artiştii au discutat despre ideile care îi inspiră în actul de creaţie artistică, despre provocările cu care se confruntă arta autentică, dar şi despre reacţiile stârnite de stilistica pe care o abordează. Lucrările celor patru (Eugenia Pop - grafică, Angela Semenescu - broderii şi tapiserii, Valeriu Semenescu - piese de sticlă, Gavril Zmicală - ceramică) pot fi admirate până la sfârşitul lunii la galeria de pe str. Episcop Ioan Bob.