Oficial de la Vatican la Cluj: unitatea între creştini nu poate fi realizată doar prin forţele noastre omeneşti FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Dec 2013, 14:13
- Cultură
- Ascultă știrea

"Ne aflăm la începutul timpului Adventului, în Postul Crăciunului în care aşteptăm venirea lui Dumnezeu în lumea noastră. În Adventul creştin, pe primul loc se află lucrarea lui Dumnezeu pentru care ne pregătim intens. Primul răspuns la sosirea lui Dumnezeu este rugăciunea noastră, prin care exprimăm absoluta noastră dependenţă de lucrarea lui Dumnezeu. În rugăciune, ştim că suntem nişte cerşetori care stau în faţa lui Dumnezeu cu mâinile goale. Sfântul Nicolae, pe care astăzi (vineri, 6 decembrie, n.red.) îl sărbătorim, a fost un minunat mărturisitor al Evangheliei, el ne indică în ce constă Adventul creştin. Sfântul Nicolae este venerat şi iubit în numeroase comunităţi creştine şi de aceea este considerat un sfânt ecumenic. El ne arată că şi în ecumenism trebuie dat întâietate primatului lui Dumnezeu. Nu este o întâmplare faptul că Isus, nu porunceşte ucenicilor Săi să realizeze unitatea, nici nu o pretinde de la ei, ci se roagă pentru ea: <ca toţi să fie una> (Io 17,21). Această constatare are o importanţă fundamentală pentru responsabilitatea noastră ecumenică şi astăzi. Aşa după cum ecumenismul n-ar fi fost posibil dacă n-ar fi fost generat de o mare mişcare de rugăciune, în aceeaşi măsură rugăciunea pentru unitatea creştinilor este şi rămâne semnul distinctiv fundamental al oricărui efort ecumenic", a explicat cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (CPUC) al Bisericii Catolice, prezent vineri seară la Cluj-Napoca.
Ierarhul catolic a participat la Vecernia de la capela Sfântul Iosif din incinta catedralei greco-catolice în construcţie din Piaţa Cipariu, fiind întâmpinat de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu. Acesta i-a oferit oaspetelui, elveţian de origine, o diplomă jubiliară, la împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea Episcopiei greco-catolice de Gherla şi Crucea "Sfântul Iosif".
"Conciliul Vatican II a numit rugăciunea <sufletul tuturor mişcărilor ecumenice>. Prin rugăciunea pentru unitate ne exprimăm într-adevăr convingerea de credinţă conform căreia, unitatea nu poate fi realizată doar prin eforturile noastre omeneşti. Noi nu putem să înfăptuim singuri unitatea, nici nu putem să stabilim modul şi nici timpul în care ea se va împlini, ci putem doar să o primim în dar", a adăugat cardinalul.
Potrivit preşedintele CPUC, în contextul celor amintite, efortul ecumenic pentru unitatea creştinilor "este o sarcină pentru timpul de Advent (perioadă similară Postului Crăciunului în Biserica Catolică, n.red.)". "Timpul Adventului ne face din nou conştienţi că în centrul credinţei creştine se află Dumnezeul cel viu şi că tot restul este o consecinţă a acestui fapt", a adăugat cardinalul.
În cursul zilei de azi, sâmbătă, cardinalul Kurt Koch, a avut mai multe întrevederi, inclusiv cu mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ.
Oficialul de la Vatican a efectuat o vizită, în premieră, în România, între 3-7 decembrie, având întâlniri la Bucureşti, cu prteşedintele României, Traian Băsescu şi cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, respectiv la Blaj, Alba-Iulia şi Cluj.
Născut în 1950 în Elveţia cardinalul Kurt Koch este a efectuat studii teologice în Germania şi Elveţia şi este preot din 1982. În 1995 a fost ales episcop de Basel, slujind în aceastîă funcţie până în 2010, de atunci rămânând episcop emerit de Basel. A fost consacrat ca episcop în 1997, în timpul mandatului Papei Ioan Paul al II-lea. În iulie 2010 Papa Benedict al XVI-lea l-a numit şef al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor al Bisericii Catolice, fiind ridicat totodată la rangul de arhiepiscop. În luna noiembrie a aceluiaşi an a fost proclamat cardinal, potrivit wikipedia.