Opera şi Teatrul Puck, spectacole online pentru clujeni

Opera şi Teatrul Puck, spectacole online pentru clujeni

Teatrul de Păpuşi "Puck" şi Opera Naţională Română oferă clujenilor spectacole gratuite online. 

Teatrul Puck

Pentru că micii spectatori sunt acum acasă, în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, Teatrul de Păpuși „Puck" le va oferi în perioada următoare posibilitatea de a urmări pe YouTube spectacole din repertoriul instituției. În fiecare săptămână va putea fi vizionat atât un spectacol realizat de secția română, cât și unul de la secția maghiară din cadrul instituției.

Miercuri, 18 martie, între orele 10 și 12, respectiv 18 și 20, copiii, alături de frățiori, părinți și bunici șunt așteptați să urmărească pe canalul de Youtube a Teatrului „Puck" spectacolul „Pinocchio" (https://www.youtube.com/watch?v=n_YZvMpQ_Co&t=9s), după Carlo Collodi, în scenariul și regia lui Călin Mocanu.

„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai", precizează Mocanu.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Robert Trifan, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșcă. Spectacolul este prezentat în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani. De asemenea, reprezentația va mai putea fi urmărită și vineri, 20 martie, precum și duminică, 22 martie, tot între orele 10 și 12, respectiv 18 și 20.

În plus, joi, 19 martie și sâmbătă, 21 martie, între 10-12 și 18-20, va putea fi vizionat gratuit „Mimorózart" (https://www.youtube.com/watch?v=EWmjLr4rbfU&t=1181s), un spectacol non-verbal care li se adresează atât copiilor de peste patru ani, cât şi publicului adult, având la bază lucrările lui Joan Miró şi muzica lui W. A. Mozart.

Personajele sunt călători, clovni, drumeţi care creează lumea Mimorózart, lume în care fantezia noastră poate zburda liber. Proiectul este realizat de echipa de la secţia maghiară a instituţiei. Regia este semnată de Palocsay Kisó Kata, scenografia de Lõrincz Gyula, pe muzica lui W. A. Mozart. Din distribuţie fac parte László Réka şi Okos Attila Ákos. În săptămânile următoare vor fi disponibile alte spectacole din repertoriul instituției.

Opera Cluj

Începând de vineri, 20 martie, vor fi difuzate online pe www.operacluj.ro înregistrările celor mai îndrăgite spectacole ale repertoriului operei clujene, după următorul program:

vineri, 20 martie - ZORBA de M. Theodorakis / L. Massine - prezentat în cadrul Opera Aperta 2017;
marți, 24 martie - ELIXIRUL DRAGOSTEI de G. Donizetti - spectacolul-premieră, prezentat pe 10.02.2018;
vineri, 27 martie - MACBETH de G. Verdi - spectacolul-premieră, prezentat pe 29.09.2019;
marți , 31 martie - LA TRAVIATA de G. Verdi - spectacolul-premieră, prezentat pe 01.10.2016.

Toate înregistrările vor fi disponibile pe site-ul www.operacluj.ro, începând cu ora 18:00, în zilele menționate, fiind accesibile timp de 20 de ore de la momentul postării. 

Etichete
Comenteaza