Orchestra Operei Naţionale din Cluj, pe scenă alături de Alessandro Safina

Orchestra Operei Naţionale din Cluj, pe scenă alături de Alessandro Safina
Peste 60 de instrumentiști ai Orchestrei Operei Naționale Române Cluj-Napoca îl vor însoți pe îndrăgitul tenor Alessandro Safina în concertul de la Sala Polivalentă.

"Am colaborat cu nenumărate orchestre simfonice internaționale. Deși aș putea spune că fiecare experiență a fost diferită, notorietatea și valoarea incontestabilă a fiecărui artist m-au făcut să mă simt onorat, emoționat și mi-au întărit de fiecare dată convingerea că trebuie să mențin ștacheta și să confirm calitatea actului artistic. Aceste provocări au marcat în sens pozitiv parcursul carierei mele muzicale.

Colaborarea cu Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca mă bucură cu atât mai mult cu cât știu că ei dețin un statut major la nivel național și internațional. Cu siguranță, revenirea pe scena Sălii Polivalente din Cluj mă va apropia mai mult de România, această țară deosebită unde am avut șansa să descopăr oameni minunați și să îmi întâlnesc sufletul pereche.

Sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu publicul cald din România și sper ca noul meu concert să însemne cadoul meu oferit tuturor melomanilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă", a declarat Safina.

Arii celebre de operă, abordări muzicale inedite în stilul pop-opera precum și melodii veritabile, în ton cu atmosfera sărbătorilor de iarnă, reprezintă ingredientele spectacolului din 14 decembrie 2016.

Prețul unui bilet variază în funcție de poziţionare: 63 de lei (Categoria a IV-a), 116 lei (Categoria a III-a), 168 de lei (Categoria a II-a), 210 lei (Categoria I), 263 de lei (VIP) și 315 lei (Golden VIP).

Comenteaza