Organizatorii unui festival clujean combat subfinanţarea cu ajutorul spectatorilor

Organizatorii unui festival clujean combat subfinanţarea cu ajutorul spectatorilor
Festivalul clujean Temps d'Images va fi promovat în cadrul unei campanii naţionale prin care spectatorii pot susţine opt festivaluri "repere pentru cultura urbană şi educaţia prin artă din România".

Festivalul de teatru, dans şi imagine Temps d'Images organizat în fiecare an la Cluj-Napoca, va fi promovat în cadrul campaniei We Are Here - "prima campanie de crowdfunding iniţiată de My Key". În total în campanie sunt incluse 8 evenimente independente, cunoscute în România: Temps D'Images, Anim'est, NexT, Ideo Ideis, SoNoRo, KINOdiseea, Green Hours International Jazz, Street Delivery. "Toate cele 8 evenimente care vor deschide drumul acestui tip de finanţare sunt repere pentru cultura urbană şi educaţia alternativă prin artă în România", arată reprezentanţii festivalului clujean Temps d'Images.

"În contextul în care organizatorii festivalurilor culturale independente se confruntă cu subfinanţarea şi reducerea bugetelor, MyKey a iniţiat prima campanie majoră de crowdfunding de pe piaţa românească, prin lansarea platformei www.we-are-here.ro. Prima campanie de activare a fiecărui fost, actual sau viitor spectator. Publicul poate susţine acum concret proiectele pe care le-a urmărit şi aplaudat, finanţând ediţiile din acest an ale festivalurilor participante. We Are Here
este o gală de fundraising virtuală: festivalurile ies la scenă deschisă, pentru prima dată, în faţa publicului, într-o acţiune menită să creeze un precedent puternic. Rezultatele vor fi unele palpabile, şi anume ediţiile din 2013 ale evenimentelor, iar susţinătorii vor fi recunoscuţi public", explică organizatorii Temps d'Images.

În total cele opt festivaluri atrag anual aproximativ 500.000 de spectatori, din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Alexandria.

"Campania de crowdfunding We Are Here pentru festivaluri culturale se va desfăşura în perioada 2-22 aprilie. Impactul pe care această mişcare îl va avea asupra domeniului cultural românesc sperăm să fie unul major, iar contribuţia publicului în finanţarea acestor evenimente să devină de acum înainte un gest firesc. Pe platforma We Are Here, fiecare spectator poate dona o sumă care începe de la 5 euro, sau poate achiziţiona afişul campaniei prin SMS, pentru o sumă de 6,2 euro. Fondurile obţinute prin donaţie sau prin cumpărarea afişelor intră direct în contul organizatorilor festivalurilor listate. Susţinătorii vor fi nominalizaţi în cadrul evenimentelor şi vor primi afişul campaniei, personalizat cu numele lor", mai arată reprezentanţii Temps d'Images.

Pentru festivalul amintit donaţiile prin SMS se pot face în doi paşi:

1. Trimiţi SMS la 7442 (Vodafone şi Cosmote) sau 7544 (Orange) scriind TEMPS şi apoi numele tău.
2. Primeşti mesaj de confirmare şi trebuie să răspunzi cu: DA TEMPS.

"Donaţii se pot face şi prin intermediul platformei. Cei doi paşi sunt valabili pentru donaţiile prin SMS, care se vor concretiza şi într-un afiş al campaniei pe care donatorii îl vor primi cu ocazia festivalului. Pe parcursul evenimentului vor exista standuri cu aceste afişuri, de unde toţi cei interesaţi le vor putea ridica", a precizat Simina Corlat, PR al asociaţiei Colectiv A, organizatorul Temps d'Images.

Etichete
Comenteaza