OSCAR 2017. "Moonlight", Oscar pentru ”cel mai bun film”, câştigat cu "cântec"

OSCAR 2017.
Cea de-a 89-a ediţie a galei Premiilor Oscar a avut loc duminică la Dolby Theatre din Los Angeles. A fost primul an în care actorii de culoare au fost nominalizaţi la toate categoriile de premii acordate pentru actorie.

Gafă demnă de "Zmeura de Aur" la Premiile Oscar 2017: lungmetrajul "Moonlight", regizat de Barry Jenkins, a câştigat premiul Oscar la categoria "Cel mai bun film", la cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, după ce, iniţial, musicalul "La La Land" fusese anunţat câştigător al trofeului.

La această categorie au mai fost nominalizate peliculele „Arrival", „Fences", „Hacksaw Ridge", „Hell or High Water", „Hidden Figures", „Lion", „Manchester by the Sea" şi „La La Land".

„E un privilegiu pentru noi să prezentăm ultimul premiu al serii. Filmele pe care le onoram ne-au inspirat, ne-au adus bucurie, tristete sau poate chiar ne-au schimbat mentalitatea", a spus Faye Dunaway. Ea a fost completată deWarren Beatty care a transmis un subt il mesaj politic: „Idealul nostru din politică e acelasi cu cel din artă, să ajungem la miezul adevărului".

Premiul Oscar pentru "Cea mai bună actriţă în rol principal": Emma Stone pentru rolul din „La La Land". Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 2-a nominalizare pentru Emma Stone.

La această categorie au mai fost nominalizate Isabelle Huppert pentru „Elle", Ruth Negga pentru„Loving", Natalie Portman pentru „Jackie", Emma Stone pentru„La La Land", Meryl Streep pentru „Florence Foster Jenkins".

„Cred ca un astfel de moment e o uniune dintre noroc si şansă. Vreau sa ii multumesc lui Damein Chazelle pentru ocazia pe care mi-a oferit-o. Iti mulţumesc, Ryan Gosling pentru că m-ai făcut să râd şi pentru că mi-ai fost partener în aceasta aventură nemaipomenită.", a declarat actriţa.

Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck, „Manchester by the Sea"

Este primul Oscar pentru Affleck şi cea de-a 2-a nominalizare din cariera actorului.

Printre actorii nominalizaţi la această categorie s-au numărat Andrew Garfield, „Hacksaw Ridge", Ryan Gosling pentru „La La Land", Viggo Mortensen pentru „Captain Fantastic" şi Denzel Washington pentru rolul din „Fences".

Premiul Oscar pentru regie: „La La Land", regizat de Damien Chazelle. Este vorba de cel mai tânăr regizor de la Hollywood care a primit Oscarul pentru regie.

„Vă mulţumesc foarte mult. E o onoare pentru mine. Mulţumesc colegilor mei nominalizati. Vă mulţumesc pentru sursa de inspiratie pe care mi-aţi oferit-o, pentru modelul vostru.", a declarat tânărul regizor.

La această categorie au mao fost nominalizaţi Denis Villeneuve, „Arrival", Mel Gibson, Hacksaw Ridge, Kenneth Lonergan, „Manchester by the Sea", Barry Jenkins, „Moonlight".

Filmele nominalizate la premiul pentru regie au fost prezentate de actriţa Halle Berry.

Oscarul pentru "Cel mai bun film străin": „The Salesman" de Asghar Farhadi.

Charlize Theron însoţită de Shirley Maclane au prezentat cel mai bun film străin, în selecţie intrând peste 80 de filme străine, dintre care au fost nominalizate cinci.

La această categorie au mai fost nominalizate producţiile "Toni Erdmann" (Germania), "A Man Called Ove" (Suedia), "Land of Mine" (Danemarca) şi "Tanna" (Australia).

„Cu mare onoare primesc acest premiu valoros pentru a 2-a oară. Am ales să procedez astfel alăturându-mă cauzei celor care susţin că imigranţii din cele 16 ţări ar trebui să fie primiţi în SUA.", a transmis regizorul Farhadi într-o scrisoare de muţumire.

Premiul Oscar pentru "Cea mai bună actriţă în rol secundar" a revenit actriţei Viola Davis pentru rolul din lungmetrajul „Fences". Este vorba de primul Oscar pentru Davis, actriţa mai fiind nominalizată la premiile Academiei Americane de Film de trei ori.

Nominalizate la această categorie au mai fost actriţele Naomie Harris pentru „Moonlight", Nicole Kidman pentru rolul din „Lion", Octavia Spencer pentru „Hidden Figures" şi Michelle Williams pentru rolul din „Manchester by the Sea".

Premiul Oscar pentru "Cel mai bun actor într-un rol secundar" a fost câştigat de Actorul Mahershala Ali pentru rolul dinfilmul „Moonlight". El a devenit primul actor de religie musulmană care a câştigat un premiu Oscar.

„Vreau să le mulţumesc profesorilor mei pentru că au fost nemaipomeniţi. Nu e vorba despre tine în film, ci despre personaj. Sunt binecuvântat că am avut această ocazie...Distrbuţia a fost deosebită, o experienţă încântătoare să lucrez cu voi. Vă mulţumesc tuturor. Îi mulţumesc soţiei care tocmai a născut o fetiţă acum patru zile. Vă mulţumesc încă o dată, vă doresc multă pace şi Dumnezeu să vă binecuvânteze!", a declarat Mahershala Ali în discursul său de mulţumire.

Actorii nominalizaţi la premiul Oscar pentru "cel mai bun actor într-un rol secundar", au fost prezentaţi de actriţa Alicia Vikander.  La această categorie au fost nominalizaţi actorii Mahershala Ali pentru „Moonlight", Jeff Bridges pentru „Hell or High Water", Lucas Hedges pentru „Manchester by the Sea", Dev Patel pentru „Lion", Michael Shannon pentru „Nocturnal Animals".

Cel mai bun scenariu adaptat: „Moonlight", de Barry Jenkins şi Tarell Alvin McCraney

Cel mai bun scenariu original: „Manchester by the Sea". Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 4-a nominalizare din carerieră pentru Kenneth Lonergan.

Premiul Oscar pentru "Cea mai bună melodie originală": „La La Land"

Premiul Oscar pentru "Cea mai bună coloană sonoră": Justin Hurwitz pentru „La La Land".

La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Jackie", „La La Land", „Lion", „Moonlight", „Passengers".

Premiul Oscar pentru regie de imagine: „La La Land", Linus Sandgren.

Oscarul pentru cel mai bun documentar scurtmetraj: „The White Helmets"

Premiul Oscar pentru montaj de film: „Hacksaw Ridge" pentru John Gilbert Acesta a mai fost nominalizat la Oscar pentru „Stăpânul inelelor".

La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Arrival", „Hell or High Water", „La La Land" şi „Moonlight".

Premiul Oscar pentru efecte vizuale: „The Jungle Book"

Premiul Oscar pentru Decoruri: „La La Land"

Premiile Oscar pentru Decoruri au fost prezentate de actorii din „Fifty Shades of Grey", Jamie Dornan şi Dakota Johnson.

Cel mai bun film de animaţie: „Zootopia"

Cel mai bun scurtmetraj animat: „Piper", decernat lui Alan Barillaro Marc Sondheimer

 

 

 

Comenteaza