"Otello" revine pe scena Operei Naţionale din Cluj

"Otello", capodopera verdiană revine pe scena Operei din Cluj-Napoca, vineri, 8 mai, la 18:30. Invitați speciali: tenorii Daniel Magdal și Samuel Druhora.

"Otello", celebrul titlul ce deschide programul acestei luni, este o operă pulsantă, inspirată din piesa omonimă a lui Shakespeare, ce dezvăluie publicului cutremurătoarea poveste a maurului Otello şi a fermecătoarei sale Desdemona, aflați la limita dintre divin şi infern, iubire şi răzbunare întunecată.

Opera verdiană s-a bucurat la Cluj de o premieră fulminantă în 2008, atunci când revenea pe scena locală după o absență de aproape patruzeci de ani. Proaspătul spectacol se afla sub regia lui Mihai Măniuţiu, impresionând încă de la debut prin amprenta autentic verdiană, revelată de o abordare modernă spectaculoasă, prin decoruri impozante şi ecrane gigant, o montare potrivită "celei mai novatoare creaţii a lui Verdi", precum o consideră regizorul.

Spectacolul aduce pe scenă o distribuție de înaltă ținută: tenorul Daniel Magdal îl va interpreta pe maurul Otello, general al Armatei Veneţiene, Oleg Ionese în rolul lui Jago, Irina Săndulescu Bălan va fi duioasa şi eleganta Desdemona, Samuel Druhora (invitat, debut) - Cassio, Florin Pop - Roderigo, Beniamin Pop, Simonfi Sandor, Ioan Stancu, Liliana Neciu, acompaniaţi de Orchestra Operei clujene, aflată sub conducerea dirijorală a lui Adrian Morar şi corul dirijat de Corneliu Felecan. Regia artistică este semnată de Mihai Măniuţiu, iar scenografia, de Valentin Codoiu.

În 17 mai, Opera Naţională din Cluj-Napoca aniversează 95 de ani de existenţă. Cu această ocazie, clujenii sunt invitaţi la o reprezentaţie a spectacolului "Aida", de Giuseppe Verdi, aceeași capodoperă ce inaugura instituția în urmă cu aproape un secol.

Comenteaza