Pachet complet: gulaş, filme şi rock
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iul 2010, 00:21
- Cultură
- Ascultă știrea

Protagonistul zilei este regizorul Kornel Mundruczo, cu cel mai recent film al său, “Delta”. Lungmetrajul “Delta” a fost inclus în acest an în competiţie la Cannes şi a obţinut premiul FIPRESCI, acordat de juriul presei străine. Filmul va fi proiectat în premieră absolută în România la TIFF, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional.
Pelicula spune povestea unui bărbat care se întoarce după o lungă absenţă în satul lui natal şi se mută împreună cu sora sa pe proprietatea tatălui lor mort. Aici încep să construiască o casă şi un debarcader, moment care dezvoltă o poveste fascinantă pe care obligatoriu trebuie să o vedeţi astăzi la TIFF. Regizorul maghiar Mundruczo va fi prezent mâine la festival, unde filmul “Delta” va avea o proiecţie specială şi pentru media clujeană.
Un alt film care a avut un mare succes la TIFF este “Drumul spre glorie”, ce a fost prezentat deja la Drive-In şi va mai rula la cinema Echinox. Povestea “meciului cel mai sângeros” din istoria polo-ului a fost gustată luni seara de zeci de clujeni veniţi la Iulius Mall.
în Ziua filmului maghiar sunt programate în total opt lungmetraje şi şapte scurtmetraje premiate la importante festivaluri de profil. Evenimentul se va încheia în forţă, cu un concert incendiar de rock alternativ, al trupei “Popivan”. Toţi fanii pot să participe la concertul de la Meeting Point, de la ora 22.00, evenimentul promiţând să se încheie cu o distracţie pe ritmuri de muzică maghiară. 7
15 filme vor fi proiectate cu ocazia Zilei Maghiare. Este vorba despre lungmetrajele “Delta”, “Drumul spre glorie“, “Moartea mea”, “Calea Lactee”, “Peste noapte”, “Opiu: jurnalul unei femei nebune“, “Călătoria Iskăi” şi “Fără destin”, respectiv de scurtmetrajele “Vântul”, “Ora închiderii”, “După ploaie”, “Fluturele”, “Viespile, gâştele şi perii”, “Mai devreme sau mai târziu” şi “Cu puţină răbdare”.