Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi...

Dacă celelalte cereri aveau un aspect profund teologic, cu aceasta revenim la grijile pământene, la frământările cărora fiecare dintre noi trebuie să le facă faţă. Coborâm, am putea spune, cu rugăciunea noastră din cerurile şi împărăţia lui Dumnezeu spre realitatea frământărilor pământeşti, spre prima dintre preocupările fiinţei umane: hrana zilnică. Cred, însă, că se cuvine să desluşim profunzimea cuvintelor acestei rugi, pentru că, altfel, s-ar putea să nu sesizăm sensul a ceea ce Mântuitorul Isus a dorit să ne transmită prin această cerere.

În aprofundarea acestei rugi, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea se lasă condus de Sfântul Ciprian (200-258), care subliniază, cu foarte multă fineţe teologică, câteva aspecte, de cele mai multe ori lăsate de-o parte de majoritatea celor care rostesc cuvintele rugăciunii. În primul rând, nu trebuie uitat faptul că spunem "pâinea noastră" şi nu pâinea mea. Cu alte cuvinte, pentru că ne rugăm cu întreaga comunitate a copiilor lui Dumnezeu, nimeni nu trebuie să se gândească doar la sine însuşi. Aşadar, "ne rugăm pentru pâinea noastră, deci şi pentru pâinea celorlalţi. Cine are pâine în prisosinţă e chemat s-o împartă" [Isus din Nazaret, Rao, Bucureşti 2010, p. 140]. O a doua observaţie a Sfântului Ciprian este, de asemenea, foarte relevantă. El se opreşte asupra cuvântului "astăzi", pentru a spune că cine se roagă numai pentru pâinea de astăzi este sărac. "Pe bună dreptate se roagă ucenicul doar pentru cele trebuincioase traiului pentru o singură zi, fiindcă îi este oprit să se îngrijească de ziua de mâine. Ar fi pentru el o contradicţie să vrea să trăiască mult pe această lume, atâta timp cât ne rugăm ca împărăţia lui Dumnezeu să vină cât mai curând" [De dominica oratione 19, p. 281, citat în op. cit., p. 141]. Acest mod de a trăi trebuie să existe mereu în Biserică, adică oameni care sunt gata să părăsească totul pentru a-L urma pe Dumnezeu. Astfel de oameni, care se încred total în bunătatea lui Dumnezeu, Ocrotitorul şi Hrănitorul tuturor, au darul de a ne trezi din somnul prea slabei noastre credinţe.

Rugăciunea numai pentru pâinea de astăzi face trimitere la pelerinajul prin pustiu, timp de 40 de ani, al poporului lui Israel, perioadă în care oamenii se hrăneau cu mana trimisă de Dumnezeu din cer. Fiecăruia i se permitea să strângă doar atât cât era necesar pentru ziua respectivă. Numai în fiecare a şasea zi se permitea să se strângă pentru două zile, ca să poată fi împlinită porunca sabatului (Ieş 16,16-22). Adunarea tuturor ucenicilor Domnului este chemată, astfel, să reînnoiască experienţa poporului ales, trăind zi de zi din abundenţa bunătăţii lui Dumnezeu. "Astfel, rugăciunea pentru pâinea unei singure zile deschide perspective care transcend orizontul hranei necesare zilnic. Presupune urmarea radicală a comunităţii restrânse a discipolilor, prin renunţarea la bunurile acestei lumi şi asocierea la calea celor pentru care «ocara lui Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului» (Evr 11, 26). Se conturează un orizont escatologic - cele ce vor fi, care sunt mai importante şi mai reale decât cele ce sunt" [Op. cit., p. 142].

Această ultimă afirmaţie face trecerea spre dimensiunea escatologică a celei de-a patra rugi din Tatăl nostru. În acest sens, Papa Benedict al XVI-lea se opreşte asupra expresiei "[pâinea noastră] cea de toate zilele", pentru a scoate în evidenţă două interpretări complementare ce îmbogăţesc conţinutul rugăciunii. Una dintre acestea afirmă că expresia mai sus amintită ar desemna "[pâinea] necesară existenţei". În această accepţie, ruga ar avea următorul sens: dă-ne nouă pâinea de care avem nevoie pentru ca să trăim. Cealaltă interpretare scoate în evidenţă un aspect care, la prima vedere, ar putea fi cel puţin surprinzător. Tălmăcirea corectă ar fi: "[pâinea noastră] viitoare", adică pâinea pentru ziua ce va urma. Însă ruga pentru a primi azi pâinea pentru a doua zi nu se mai înscrie în perspectiva modului de viaţă al ucenicilor. "Referirea la viitor ar fi mai comprehensibilă dacă, prin rugăciune, am cere cu adevărat pâinea viitoare: adevărata mană a lui Dumnezeu. Ar fi atunci o cerere escatologică, o rugă pentru anticiparea lumii ce va veni, ca Domnul să dea încă de astăzi pâinea viitoare, pâinea lumii viitoare - adică pe Sine Însuşi" [Op. cit., p. 142]. Sfântul Părinte notează că Părinţii Bisericii au înţeles cu toţii această rugă ca pe o rugă euharistică, fapt pentru care rugăciunea Tatăl nostru îşi are locul ei în cadrul Sfintei Liturghii. Această interpretare nu exclude, însă, sensul simplu, pământesc al rugii discipolilor, ci, mai degrabă, îl întregeşte, deschizându-l dimensiunii transcendentale a împărăţiei lui Dumnezeu, unde Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu va fi pâinea noastră la banchetul etern.

În încheiere, se cuvine să dăm cuvântul Sfântului Ciprian, care a evidenţiat ambele interpretări şi care ne readuce gândul inimii spre esenţial, spre Hristos: "De aceea ne rugăm ca pâinea «noastră», Hristos, să ne fie dată zilnic, ca noi, care rămânem şi trăim întru Hristos, să nu ne îndepărtăm de puterea Sa tămăduitoare şi de Trupul Său" [De dominica oratione 18, p. 280, citat în op. cit., p. 144-145].

Pr. Daniel AVRAM