Paszkany a cerut din nou strămutarea procesului cu Dascălu

Paszkany a cerut din nou strămutarea procesului cu Dascălu
Curtea de Apel Cluj a amânat pentru data de 6 decembrie judecarea apelului declarat de DIICOT în cazul sentinţei lui Arpad Paszkany, prin care acesta a fost achitat.
Motivul îl constituie o nouă cerere de strămutare a procesului de la Cluj, depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anterior, Paszkany a mai încercat strămutarea însă i-a fost respinsă.

„Avocaţii mei au cerut a doua oară strămutarea, cred că nu ne putem judeca la Curta de Apel Cluj, deoarece soţia procurorului Mircea Hrudei (şeful DIICOT Cluj, n. red.) este judecătoare la Curte, iar soţul fostei avocate a lui Iulian Dascălu (reclamantul din dosar, n.red.) este vicepreşedintele Curţii. Sunt motive suficiente de strămutare, zic eu”, a declarat Arpad Paszkany.

Partea adversă din dosar, Iulian Dascălu, a trimis o înştiinţare la instanţă prin care a precizat că nu s-a putut prezenta astăzi din cauza unei întâlniri de afaceri pe care o are la Bucureşti.

Arpad Paszkany a fost trimis în judecată în iulie 2009 pentru sprijinirea unui grup infracţional şi şantaj, într-un dosar în care Iulian Dascălu a făcut plângere şi a solicitat daune morale. În aprilie 2010 Tribunalul Cluj l-a achitat pe Arpad Paszkany, respingând totodată şi cererea de daune morale a lui Iulian Dascălu. DIICOT a atac decizia cu apel.
Comenteaza