Patimile şi culorile Clujului, povestite cu “suflet de ardelean”
- Scris de Claudiu Groza
- 09 Noi 2010, 22:57
- Cultură
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Un volum al gazetarului interbelic Constantin Hagea, despre Clujul şi Ardealul dintre războaie, a fost publicat la Editura Eikon.
O imagine spectaculoasă a Clujului şi a Ardealului, în care se amestecă durerile naţionale, extremismele şi luptele cu peisaje ori întâmplări de zi cu zi, este creată în volumul “Suflet ardelean” de Constantin Hagea, apărut la Editura Eikon. Cartea reuneşte articole sau reportaje publicate între 1936 şi 1944 în ziarele “România nouă” şi “Ardealul”, fie despre momente istorice de la începutul secolului trecut, fie despre actualitatea istorică interbelică.
Un portret succint şi savuros al oraşului de sub Feleac apare în reportajul “Clujul într-o săptămână”, care începe în culori nostalgice: “Sub cerul de plumb, cu nori ce se fugăresc ca gândurile într-un suflet muncit, Clujul rabdă prologul unei toamne fără vreme, bătut de ploaie măruntă şi stăruitoare”. Secvenţele continuă cu evocarea înmormântării scriitorului Pavel Dan, dar şi cu răzbunări sângeroase din dragoste. Se pare că vechii clujeni erau mari pistolari.
“Un flăcău a iubit o fată şi i-a cerut să fie a lui, pe toată viaţa. Dar fata iubea pe altcineva. Şi i-a spus-o flăcăului. Atunci, trei gloanţe porniră spre fată. Întâmplarea a făcut să nu-şi atingă ţinta. În schimb, au lovit în plin alte două gloanţe, pe care nefericitul flăcău şi le-a îndreptat spre tâmple”, scrie Hagea. Gazetarul surprinde la un moment dat şi ceva extrem de sugestiv pentru călătorii de astăzi. Între războaie, mulţi clujeni mergeau la Bucureşti ca să...petreacă. De ce? Pentru că, scrie Constantin Hagea, “în mai puţin de 28 de ore veneai de la Cluj la Bucureşti, îţi isprăveai ce aveai de isprăvit, te întorceai de unde ai plecat, fără să mai pierzi şi noaptea următoare”. Parcă lucrurile s-au schimbat acum, în rău.
Textele ziaristului interbelic sunt pătimaş-patriotice, fin-umoristice, empatic-triste, acut-reportericeşti. Hagea e aproape un scriitor, cel puţin prin stilul mereu viu şi percutant, indiferent de subiect. Ca un gazetar pur-sânge, scrie şi despre “Misiunea presei”, unele pasaje fiind valabile şi azi: “Nimeni şi nimic pe lume nu poate ajuta sau strica mai mult sufletului poporului decât înseşi gazetele şi gazetarii. O presă coruptă (...) va aduce atâta stricăciune şi pacoste cât un şir întreg de războaie nenorocite şi, dimpotrivă, o presă conştientă (...) poate aduce mari binefaceri ţării şi naţiunii”.
Constantin Hagea (1905-1960) a fost unul dintre cei mai activi gazetari români dintre cele două războaie. A militat pentru emanciparea românilor, pentru Unire şi a protestat împotriva exceselor autorităţilor maghiare în procesele de la începutul secolului 20 sau în timpul Diktatului de la Viena. Activitatea sa naţionalistă a dus la condamnarea lui de către regimul comunist, în 1955, alături de Corneliu Coposu. A şi murit în închisoare, în 1960, dar familia sa a fost anunţată de aceasta abia în 1964. “Suflet de ardelean” antologhează o mare parte din textele publicistice ale gazetarului, de la cele privind confruntările parlamentare budapestane la primul zbor al lui Vlaicu sau refugiaţii basarabeni de după 1940.
Banc cu ardeleni
Dintre însemnările lui Constantin Hagea nu lipsesc nici anecdotele cu ardeleni ajunşi prin capitală. “N.N.”, scrie gazetarul, “este o figură foarte cunoscută în Ardeal”, care în 1919 ajunge pentru prima dată la Bucureşti. Coborât din tren, a luat o birjă ca să-l ducă pe strada unde avea treabă. Deşi locul era aproape de gară, birjarul l-a plimbat o jumătate de oră până să-l ducă acolo. La destinaţie, clientul a întrebat cât are de plătit. “Un pol” (20 de lei), i s-a răspuns cu tupeu. “Ştii ce, frate, lasă-mă cu 35 de lei... Cred că e destul de cinstit...”, a răspuns cu naivă bună-credinţă ardeleanul. “Ei, să fie şi 35 de lei! Asta pentru că te văd om mai în etate şi din Ardeal”, a plusat şmecher birjarul.
Un portret succint şi savuros al oraşului de sub Feleac apare în reportajul “Clujul într-o săptămână”, care începe în culori nostalgice: “Sub cerul de plumb, cu nori ce se fugăresc ca gândurile într-un suflet muncit, Clujul rabdă prologul unei toamne fără vreme, bătut de ploaie măruntă şi stăruitoare”. Secvenţele continuă cu evocarea înmormântării scriitorului Pavel Dan, dar şi cu răzbunări sângeroase din dragoste. Se pare că vechii clujeni erau mari pistolari.
“Un flăcău a iubit o fată şi i-a cerut să fie a lui, pe toată viaţa. Dar fata iubea pe altcineva. Şi i-a spus-o flăcăului. Atunci, trei gloanţe porniră spre fată. Întâmplarea a făcut să nu-şi atingă ţinta. În schimb, au lovit în plin alte două gloanţe, pe care nefericitul flăcău şi le-a îndreptat spre tâmple”, scrie Hagea. Gazetarul surprinde la un moment dat şi ceva extrem de sugestiv pentru călătorii de astăzi. Între războaie, mulţi clujeni mergeau la Bucureşti ca să...petreacă. De ce? Pentru că, scrie Constantin Hagea, “în mai puţin de 28 de ore veneai de la Cluj la Bucureşti, îţi isprăveai ce aveai de isprăvit, te întorceai de unde ai plecat, fără să mai pierzi şi noaptea următoare”. Parcă lucrurile s-au schimbat acum, în rău.
Textele ziaristului interbelic sunt pătimaş-patriotice, fin-umoristice, empatic-triste, acut-reportericeşti. Hagea e aproape un scriitor, cel puţin prin stilul mereu viu şi percutant, indiferent de subiect. Ca un gazetar pur-sânge, scrie şi despre “Misiunea presei”, unele pasaje fiind valabile şi azi: “Nimeni şi nimic pe lume nu poate ajuta sau strica mai mult sufletului poporului decât înseşi gazetele şi gazetarii. O presă coruptă (...) va aduce atâta stricăciune şi pacoste cât un şir întreg de războaie nenorocite şi, dimpotrivă, o presă conştientă (...) poate aduce mari binefaceri ţării şi naţiunii”.
Constantin Hagea (1905-1960) a fost unul dintre cei mai activi gazetari români dintre cele două războaie. A militat pentru emanciparea românilor, pentru Unire şi a protestat împotriva exceselor autorităţilor maghiare în procesele de la începutul secolului 20 sau în timpul Diktatului de la Viena. Activitatea sa naţionalistă a dus la condamnarea lui de către regimul comunist, în 1955, alături de Corneliu Coposu. A şi murit în închisoare, în 1960, dar familia sa a fost anunţată de aceasta abia în 1964. “Suflet de ardelean” antologhează o mare parte din textele publicistice ale gazetarului, de la cele privind confruntările parlamentare budapestane la primul zbor al lui Vlaicu sau refugiaţii basarabeni de după 1940.
Banc cu ardeleni
Dintre însemnările lui Constantin Hagea nu lipsesc nici anecdotele cu ardeleni ajunşi prin capitală. “N.N.”, scrie gazetarul, “este o figură foarte cunoscută în Ardeal”, care în 1919 ajunge pentru prima dată la Bucureşti. Coborât din tren, a luat o birjă ca să-l ducă pe strada unde avea treabă. Deşi locul era aproape de gară, birjarul l-a plimbat o jumătate de oră până să-l ducă acolo. La destinaţie, clientul a întrebat cât are de plătit. “Un pol” (20 de lei), i s-a răspuns cu tupeu. “Ştii ce, frate, lasă-mă cu 35 de lei... Cred că e destul de cinstit...”, a răspuns cu naivă bună-credinţă ardeleanul. “Ei, să fie şi 35 de lei! Asta pentru că te văd om mai în etate şi din Ardeal”, a plusat şmecher birjarul.
DISTRIBUIE
Comenteaza
