Peliculă controversată în deschiderea Festivalul Filmului Francez

Peliculă controversată în deschiderea Festivalul Filmului Francez
Nouă filme franţuzeşti, dintre care patru avanpremiere, vor fi prezentate între 3 şi 5 noiembrie la cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Filmului Francez.

O parte dintre pelicule au fost prezentate anul acesta la prestigiosul Festival de Film de la Cannes. Între acestea şi unul cu subiect controversat, "My Little Princess" (foto), realizat de Eva Ionesco.

Filmul "My Little Princess" va fi prezentat în deschiderea Festivalului Filmului Francez, vineri, de la ora 19:00, la cinema Victoria din Cluj-Napoca. Pelicula este regizată de Eva Ionesco, fiica unei fotografe de origine română, Irina Ionesco, care la mijlocul anilor '70 a realizat fotografii nud ce o au ca protagonistă pe fiica sa. Eva Ionesco i-a intentat proces mamei sale, pe care l-a pierdut, la fel ca o parte din fotografiile pe care le-a prezentat ca dovezi, astfel că s-a decis să facă filmul amintit. Pelicula a fost prezentată în luna mai la Festivalul de Film de la Cannes, în cadrul săptămânii criticii de film. Rolul mamei este jucat de cunoscuta actriţă Isabelle Huppert, iar în rolul fetei joacă Anamaria Vartolomei. Programul Festivalului Filmului Francez de la Cluj, organizat de Centrul Cultural Francez din municipiu, cuprinde în total nouă filme, trei dintre acestea - "My Little Princess" (joi, 3 noiembrie, ora 19:00, cinema Victoria) "De vrais mensonges" (joi, ora 21:30), "Un amour de jeunesse" (vineri, ora 19:00) - nefiind lansate încă în cinematografe.

Programul mai include un film de debut, "Tomboy" (vineri, ora 19:00) un documentar, "Nous, princesses de Clčves" (joi, ora 17:00), două filme despre putere, "L'exercice de l'Etat" (vineri, ora 21:30) "Pater" (sâmbătă, ora 22:00), unul de animaţie - "Le Chat du rabin" (sâmbătă, ora 17:00) şi filmul "Quartier Lointain" (sâmbătă, ora 19:00), care va înlocui, din motive tehnice, filmul "Les bien-aimes". De precizat că trei dintre filme au fost prezentate la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes: "My Little Princess", "Pater", "L'exercice de l'Etat". Festivalul Filmului Francez s-a desfăşurat mai întâi între 21 şi 28 octombrie la Bucureşti şi le-a adus spectatorilor în atenţie cele mai importante producţii cinematografice franţuzeşti ale momentului. Festivalul continuă anul acesta în mai multe municipii din ţară: Timişoara, Cluj şi Sibiu, fiind pentru prima dată când este organizat "în reţea" de către Institutul Cultural Francez din Bucureşti şi Centrele Culturale Franceze din ţară, în sensul că o parte din filmele prezentate în capitală vor putea fi văzute şi în oraşele amintite. "Ne-am gândit că este mai eficient să procedăm aşa. Unindu-ne forţele, am reuşit să aducem doar filme foarte noi, altfel am fi fost nevoiţi să apelăm şi la filme mai vechi, de doi-trei ani", a precizat Raluca Ghervan, responsabil de comunicare al CCF Cluj. Cu excepţia filmelor de deschidere, "My Little Princess", respectiv de închidere, "Pater", unde intrarea va fi liberă, preţul unui bilet este de 8, respectiv 5 lei, cu reducere, pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

 

Comenteaza