Peste 2,6 milioane de fani au urmărit VAMAFEST

Peste 2,6 milioane de fani au urmărit VAMAFEST

Timp de două zile, peste 2,6 milioane de fani au urmărit VAMAFEST, primul festival digital al unei trupe din România. Maratonul de muzică, educație și storytelling, susținut live de trupa VAMA a fost un real succes atât în lumea digitală, dar și în transmisia de la PRO TV. 

VAMAFEST a început vineri, 27 noiembrie, la ora 11:00, pe pagina de Facebook VAMA și Tudor Chirilă. Show-ul a fost preluat și pe paginile de facebook UNTOLD, Neversea și KISS FM. Vineri, după miezul nopții, festivalul a fost difuzat în direct și pe PRO TV, cu o sesiune live de karaoke cu fanii trupei VAMA și cu un concert Best Of, la care au participat ca invitați speciali, Guess Who, Jean Gavril si Omu Gnom. Peste 746.000 de români au urmărit cel puțin un minut spectacolul la PRO TV, care s-a încheiat la 2:30 dimineața.

Prima zi de VAMAFEST a fost urmărită în online de peste 1,1 milioane de români, iar a doua zi de peste 780.000 de fani. Pe toată durata evenimentului, fanii au lăsat mii de comentarii pe Facebook și au distribuit live streaming-urile pe paginile lor.

Două dintre momentele speciale de sâmbătă, a doua zi de festival, au fost recitalul cu fragmente din opera rock ,,Am să mă întorc bărbat”, unde invitat special a fost cântăreața Irina Rimes, și sesiunea Top Balade Vama & Vama Veche, cu câteva dintre cele mai iubite piese. Show-ul s-a încheiat la 23:30, cu o interpretare excepțională a cântecului ,,Vara asta”.

Festivalul realizat de una dintre cele mai îndrăgite trupe pop-rock din România a însemnat 7 ore de muzică cu peste 50 de cântece marca Vama Veche și Vama, ateliere și dezbateri despre muzică, nenumărate povești și multă distracție. Timp de două zile, fanii s-au bucurat de o adevărată călătorie muzicală prin timp și amintiri, alături de trupa lor preferată, având ocazia să asculte live cântece pe care nu le-au auzit vreodată la concertele VAMA. Întregul festival digital a fost realizat în studioul trupei VAMA, locație care a fost transformată timp de 2 zile în scenă, studio de televiziune, sala de repetiții și studio de producție muzicală.

Cele trei direcții ale festivalului au fost #vamaliveshow, #vamaeducatie și #vamastorytellling. Membrii VAMA au dezvăluit povești din culise și au făcut o adevărată incursiune prin istoria Vama Veche și Vama. Tudor Chirilă - voce, Eugen Caminschi - chitară, Gelu Ionescu - clape, Dan Lucian - bas și Lucian “Clopo” Cioargă – tobe i-au învățat pe fani câteva dintre secretele lor în materie de muzică, în atelierele și dezbaterile despre instrumente și voce, întinse pe două zile. Reacțiile pozitive și întrebările lăsate în comentarii, precum și share rate-ul ridicat din timpul atelierelor – masterclasses și a sesiunilor de storytelling au arătat un interes deosebit din partea publicului față de acest tip de ,,mix de continut gandit de o trupa/artist”, după cum îl numește Tudor Chirilă.

Etichete
Comenteaza