Pianistul de jazz Roberto Fonseca, în premieră la Cluj. Cât costă biletele la concert

Pianistul de jazz Roberto Fonseca, în premieră la Cluj. Cât costă biletele la concert
Pianistul de jazz Roberto Fonseca va susține, aprilie 2016, primul său concert în Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat „Transilvania” și face parte din turneul internațional de promovare a celui mai recent album al solistului, intitulat „At Home”.

În formula Roberto Fonseca Trio, artistul și cei doi prieteni ai săi, Ramses Rodriguez și Yandy Martinez, vor interpreta melodii cu ritmuri de jazz cubanez și pronunțate influențe exotice.

Recunoașterea internațională de care se bucură Fonseca este evidențiată prin palmaresul bogat de concerte susținute în Europa, America de Nord și Asia. „Îmi doresc ca muzica mea să ajungă către cei care încă nu au descoperit-o, în speranța că într-o zi voi ajunge pentru aceștia un punct de referință în jazz", spunea artistul cubanez, la debutul său, la începutul anilor '90.

Un punct de referință ușor de reperat acum, când discografia lui Roberto Fonseca include 9 albume solo și alte 18 în colaborare cu alți interpreți, publicul său acceptându-l ca fiind un veritabil promotor al jazz-ului în întreaga lume.

În cei peste 25 de ani de carieră muzicală, Fonseca a făcut parte din orchestra condusă de Ibrahim Ferrer, a cântat alături de Buena Vista Social Club și a concertat împreună cu alte nume sonore din lumea jazzului, precum Omara Portuondo, Javier Zalba, Anga Diaz, Augusto Enriquez, Asa Feeston, Carlinhos Brown.

În 2009, s-a dedicat unui proiect care a reunit muzicieni cubanezi și africani, reușind să obțină o binemeritată nominalizare la premiile „Grammy" pentru combinarea acordurilor acustice și electrice din piesa „Yo". Fonseca nu este străin nici de lumea filmului sau de cea a modei, contribuind, prin tehnici și idei unice, la explorarea creativității artistice.

Concertul de la Cluj va avea loc în data de 23 aprilie, la ora 20.00, iar preţul biletelor este cuprins între 65 și 135 de lei.

Comenteaza