Video Polunin, înainte de a ajunge la Cluj: ''Ziua spectacolului va fi memorabilă''

Polunin, înainte de a ajunge la Cluj: ''Ziua spectacolului va fi memorabilă''

Celebrul balerin Serghei Polunin a transmis fanilor un mesaj video în care îşi exprimă nerăbdarea de a veni în România, la finalul acestei luni, şi de a participa, ca invitat special, la cea de a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Polunin va participa la o sesiune Q&A după proiecţia filmului „Dancer”, regizat de Steven Cantor, un documentar revelator despre viaţa lui (28 iulie, 19:00) şi va evolua în spectacolul-eveniment „Sergei Polunin Up, Close and Personal” (29 iulie, 20:30, Castelul Bánffy din Bonţida).

„Sunt atât de fericit să vin în România şi abia aştept să văd această ţară frumoasă. Am auzit atât de multe lucruri despre aceste locuri şi oamenii de aici. Pentru mine  va fi o nouă experienţă, o nouă ţară, un loc nou. Sunt nerăbdător să vin la TIFF”, a spus el. „Voi avea un spectacol la Cluj, voi dansa în «Sacré».  Este  un spectacol foarte puternic, realizat de Yuka Oishi, pe muzica lui Stravinsky. O muzică genială, compusă cu mulţi ani în urmă, dar încă atât de relevantă. Te face să simţi atât de multe! Ziua spectacolului va fi memorabilă şi abia aştept să vă întâlnesc”. El a adăugat că va face mai multe excursii prin ţară.

De cealaltă parte, regizorul Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF, a transmis: „Sergei Polunin e o personalitate uriaşă, un talent incredibil  şi mă bucur că a acceptat invitaţia de a veni la TIFF într-un an când sărbătorim a 20-a ediţie a festivalului. L-am văzut live la Londra acum câţiva ani şi abia aştept să îl revăd în aer liber, în decorul impresionant al Castelul Bánffy de la Bonţida”.

Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica şi prezenţa scenică, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balşoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Naţională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen şi călătoreşte în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o. În 2019, a dansat alături de balerina Alina Cojocaru în „Romeo şi Julieta”. Cea mai populară apariţie a sa este cea din videoclipul în care dansează pe melodia „Take Me to Church” a lui Hozier, regizat de David LaChapelle, care a devenit viral şi a adunat peste 29 de milioane de vizualizări pe YouTube.

În ultimii ani, Sergei Polunin s-a remarcat şi în lumea filmului, în producţii precum „Murder on the Orient Express” (r. Kenneth Branagh), „Red Sparrow” (r. Francis Lawrence) şi „The White Crow” (r. Ralph Fiennes). Supranumit şi „băiatul rău al baletului mondial”, din cauza stilului său rebel, a plecărilor intempestive din companii de balet renumite - prima a fost chiar London Royal Ballet, la doar 21 de ani - şi a declaraţiilor controversate, Polunin este protagonistul documentarului „Dancer” (r. Steven Cantor), proiectat la TIFF miercuri, 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Proiecţia va fi urmată de un Q&A cu starul. Continuarea documentarului, „Dancer II”, va fi realizată de Anton Corbijn.

Show-ul „Sergei Polunin Up, Close and Personal”, pe care spectatorii din România vor avea ocazia să-l vadă joi, 29 iulie, de la 20:30, la Castelul Bánffy din Bonţida, va debuta cu proiecţia „Bolero”, un performance coregrafic în care capodopera lui Ravel capătă o nouă dimensiune prin mişcările renumitului dansator, amplificate de efectele vizuale realizate de artistul Teun van der Zalm. Ross Freddie Ray semnează conceptul şi coregrafia spectacolului.

Seara va continua cu „Sacré”, un spectacol bazat pe „Ritualul primăverii” al lui Igor Stravinski şi inspirat din stilul dansatorului Vaslav Nijinski, în viziunea coregrafică a artistei japoneze Yuka Oishi. Lupta constantă dintre emoţie şi raţiune, tema centrală a spectacolului care a făcut înconjurul lumii, dezvăluie multiplele straturi ale personalităţii lui Polunin, oferind publicului ocazia de a-l descoperi, prin intermediul mişcărilor, ca dansator şi creator, dar mai ales ca om. La final, balerinul va participa la o discuţie cu publicul şi va oferi detalii din culisele parcursului său artistic spectaculos şi atipic.

Comenteaza