Ponta spune că Ghişe nu a avut mandatul PNL pentru a-i cere demisia: M-aş certa degeaba cu Antonescu

Ponta spune că Ghişe nu a avut mandatul PNL pentru a-i cere demisia: M-aş certa degeaba cu Antonescu
Liderul PSD, premierul Victor Ponta consideră că senatorul liberal Ioan Ghişe nu a avut mandat din partea conducerii PNL atunci când i-a cerut demisia, deoarece acesta este "un personal independent", astfel că s-ar certa degeaba cu liderul PNl Crin Antonescu.

"Nu cred că Ghişe a avut mandat din partea conducerii PNL, m-aş certa degeana cu Crin Antonescu", a spus Ponta, aflat în Germania.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că Partidul Naţional Liberal se delimitează de afirmaţiile senatorului Ioan Ghişe, care a cerut demisia premierului Victor Ponta, Voicu precizând că liberalii susţin "fără nicio rezervă" proiectul politic al USL.

Senatorul PNL Ioan Ghişe a afirmat într-un interviu pentru ziare.com că premierul Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia din funcţie ca urmare a încheierii acordului de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu. "Premierul trebuie să îşi dea demisia. Domnule, le-a spus premierul cetăţenilor cărora le ceream votul că dacă îl aleg peste 3 zile se duce să semneze acordul de coabitare cu Băsescu? N-a spus. Dacă spunea, îl mai alegeau? Poate nici măcar deputat. Când faci o construcţie pe câţîiva ani, tu coabitezi cu aliaţii sau cu adversarul? Adversarul anunţat înainte de alegeri e partenerul de după alegeri. Iar aliaţii de dinainte de alegeri nu mai sunt partenerii de coabitare de după alegeri. Coabitează reprezentanţii serviciilor secrete", a spus Ghişe.

 

Comenteaza