Premieră cu casa închisă

Premieră cu casa închisă

Toate locurile sunt ocupate la primul spectacol premieră de la Teatrul Maghiar de Stat (TMS) Cluj din stagiunea 2009/2010. Acesta urmează să fie jucat miercuri de la ora 20, în sala mare de spectacole a instituţiei, dar în regim studio. Spectacolul este regizat de Tompa Gabor, după un text nou al lui Visky Andras, pornind de la piesa “Vinerea lungă”, un alt spectacol jucat de trupa de actori a TMS în 2006.

 

Reprezentaţia a avut premiera la nivelul mondial în 7 iulie, la prestigiosul Festival Internaţional de Teatru de la Avignon, unde a fost jucată de trupa TMS de peste 20 de ori. Piesa a fost apreciată de către specialişti drept una dintre cele mai bune ale evenimentului. Ea beneficiază de supratitrare în limba română. Rolul principal îi aparţine lui Aron Dimeny, iar din distribuţie mai fac parte actori ca Bogdan Zsolt sau Hilda Peter.

Comenteaza