Premieră la Opera Cluj: "Don Giovanni"

Premieră la Opera Cluj: "Don Giovanni"

Opera Națională Română din Cluj-Napoca prezintă premiera spectacolului "Don Giovanni" de W. A. Mozart. 

"Don Giovanni" este considerată capodopera care încununează repertoriul italian al lui W. A. Mozart, fiind una dintre operele care se pun în scenă constant la nivel mondial,popularitatea și farmecul său amplificându-se cu trecerea timpului. Prezentată în premieră mondială pe 29 octombrie 1787, la Estates Theatre din Praga, creația lui Mozart a șocat, fascinat și strălucit cum nu o mai făcuse vreun alt spectacol, reconfirmând spiritul rebel și îndrăzneț al compozitorului său, care a condus muzical premiera.

Titlul complet al operei este Don Giovanni, ossia Il Dissoluto Punito (Don Giovanni, sau desfrânatul pedepsit), libretul scris de Lorenzo da Ponte intrigând spectatorii de la prima apariție pe scenă și cucerind prin fiecare reprezentație ce i-a urmat. Mozart și-a etichetat lucrarea drept opera buffa, în timp ce libretistul a denumit-o dramma giocoso, reliefându-i natura complexă ce îmbină comicul, melodrama și elemente ale supranaturalului. "Don Giovanni" este a doua lucrare din trilogia colaborării W.A. Mozart – Lorenzo da Ponte, precedată de Nunta lui Figaro și Cosi fan tutte, la rândul lor succese remarcabile.

"Cine este Don Giovanni?" este poate cea mai frecventă și intrigantă întrebare determinată de capodopera mozartiană și purtată de-a lungul secolelor de filosofi, creatori și simpli spectatori. Au fost, astfel, firești asocierile acestuia cu alți seducători celebri ai istoriei, precum Don Juan sau Giacomo Casanova, însă adevărata identitate a lui Don Giovanni continuă să fie un mister și în zilele noastre. Exuberantul cuceritor, nobilul romantic însetat de noi aventuri, dar nemilos cu iubirile furate și cuceririle pasagere, este prin excelență un antierou șarmant care își acaparează publicul prin spiritul îndrăzneț și personalitatea unică.

Miercuri, 8 mai 2019, scena clujeană le va aparține soliștilor Florin Estefan – în rol titular, Cristian Hodrea - Leporello, Lucia Bulucz – Donna Anna, Ștefania Barz – Donna Elvira, Eusebiu Huțan – Don Ottavio, Oana Trîmbițaș - Zerlina (debut), Petru Burcă – Masetto și Corneliu Huțanu – Comandorul, acompaniați de Orchestra, Corul șiAnsamblul de Balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta Maestrului David Crescenzi. Regia artistică poartă semnătura doamnei Beatrice Rancea (invitată); Asistent regie artistică: Laura Vlădoiu (invitată); Producător delegat: Mădălina Minculescu(invitată). Maestru de cor: Emil Maxim, Dirijor cor: Corneliu Felecan, Regie scenă culise: Cristina Albu; Pregătirea muzicală: Adela Bihari, Lucian Dușa, Ovidiu Moldovan, Larisa Pentea, Ioana Grünner.

 

 

Comenteaza