Prima expoziţie postumă organizată de un muzeu de artă din România, de mâine la Cluj

Prima expoziţie postumă organizată de un muzeu de artă din România, de mâine la Cluj
Prima expoziţie postumă organizată de un muzeu de artă din România va fi vernisată mâine seară la Cluj şi prezintă o bogată selecţie din creaţia de maturitate a artistului Constantin Bledea. "Poate fi considerată, din perspectiva aportului creativ, ca una din cele mai importante contribuţii la configurarea picturii din România ultimelor cinci decenii", spun reprezentanţii Muzeului de Artă din Cluj, unde are loc expoziţia.

Constantin Blendea s-a născut la 2 martie 1929 în satul Gureni, comuna Peştişani, judeţul Gorj. A urmat studiile medii la Târgovişte iar apoi, în perioada 1950-1956, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucureşti. Din anul 1959 a devenit cadru didactic la secţiile de Artă Monumentală şi de Pictură ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, parcurgând până la pensionarea din anul 1990 toate gradele universitare, de la asistent la profesor universitar, fiind în mai multe rânduri decan al Facultăţii de Arte Plastice. Începând cu anul 1958 până în anul 2004 a fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice.

A participat începând cu anul 1956 la multe expoziţii de grup şi colective în ţară şi în străinătate organizând şi expoziţii personale la Galeria Orizont, Bucureşti, (1967), Sczeczin, Polonia, (1977), sala Dalles, Bucureşti, (1985), Muzeul de Artă Craiova, (1986, 1999), Muzeul Judeţean Gorj, Târgu-Jiu, (1987, 2000), Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, (2004), Debrecen - Ungaria, Cośice - Cehia, Accademia di Romania, Roma, Italia, (2005), Palatul Parlamentului din Bucureşti, (2010), Complexul Muzeal „Curtea Domnească" Târgovişte, (2011).

A realizat restaurarea picturilor din paraclisul bolniţei de la Mănăstirea Cozia (1969) şi a coordonat restaurarea picturilor murale ale bisericii Umor (1972), fiind autorul mai multor lucrări de artă monumentală.

A murit în ianuarie, în acest an.

Comenteaza