Priveşte, citeşte!: “B. Fundoianu sau încercarea paradoxului...”
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Mai 2011, 23:41
- Cultură
- Ascultă știrea

Editura Eikon
Preţ 25 de lei
Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi Editura Eikon invită clujenii astăzi, de la ora 13:00, la sediul filialei Cluj a USR, să ia parte la prezen-tarea cărţii "B. Fundoianu sau încercarea para-doxului. Pentru o hermeneutică existenţială"/"Benjamin Fondane ou l'épreuve du paradoxe. Pour une herméneutique existentielle" de Dorin Ştefănescu (coordonator). În cadrul lansării vor lua cuvântul Irina Petraş, Ion Pop, Mircea Muthu şi Virgil Ciomoş.
"Pentru a respecta alternanţa firească a feţelor diversităţii, provocată pe de o parte de însăşi bogăţia deconcertantă a creaţiei fondaniene, iar pe de alta de exigenţa demersului interdisciplinar, dispunerea textelor din volum nu e strict tematică, ci în ordinea alfabetică a numelor semnatarilor. Texte care, într-un admirabil efort conjugat, au un aport creator la o interpretare a pluralităţii sensurilor, deschidere definitorie pentru vocaţia universală a hermeneuticii. Critici şi istorici literari, poeticieni, filosofi sau esteticieni, oameni de ştiinţă - aceştia au făcut posibile noi puncte de vedere, convergenţa perspectivelor care, deşi deschise din câmpuri diferite ale exegezei, proiectează o lumină ce iradiază din interiorul unei opere extrem de actuale" - Dorin Ştefănescu.
(D.C.)