Proces de canonizare pentru un fost sclav devenit preot

Proces de canonizare pentru un fost sclav devenit preot
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Pr. Augustus Tolton, un bărbat născut în sclavie şi care a devenit, apoi, primul preot diecezan american de origine africană, este acum în proces de canonizare. Cardinalul Francis George a anunţat introducerea de către Arhidieceza de Chicago a cauzei de canonizare pentru preotul din secolul al XIX-lea.

 

“Mulţi catolici nu au auzit probabil vreodată de pr. Augustus Tolton; dar negrii catolici îl cunosc”, a subliniat prelatul. Născut în Missouri la 1 aprilie 1854, John Augustus Tolton a scăpat de sclavie împreună cu mama sa şi cu cei doi fraţi în 1862, trecând Mississippi-ul în Illinois. “John, băiete, eşti liber! Să nu uiţi niciodată bunătatea Domnului!”, i-a spus mama după ce au trecut apa. Tânărul Tolton a intrat la Şcoala catolică Sf. Petru, cu ajutorul pr. Peter McGirr, care avea să-l boteze şi să-l pregătească pentru Prima împărtăşanie.

 

Tolton a slujit apoi o vară ca ministrant. Pr. McGirr l-a întrebat dacă vrea să se facă preot, subliniindu-i că îl aşteaptă 12 ani de studii intense. A acceptat, iar după ce a absolvit Colegiul din Quincy, a mers la Roma, pentru că niciun seminar american nu îl accepta fiind de culoare. La 24 aprilie 1886 a fost hirotonit la Roma de către Cardinalul Lucido Maria Parocchi, pe atunci vicarul general al Romei. Ziarele americane au relatat evenimentul. Pr. Tolton a fost hirotonit pentru Dieceza de Quincy, la întoarcerea în iulie 1886 fiind primit în gară cu entuziasm. Mii de oameni au venit să-l salute, în frunte cu pr. McGirr. După ce a slujit o vreme în Quincy, a fost mutat în Chicago, unde s-a ocupat de o parohie specială pentru catolicii negri.

 

 Biserica avea hramul Sf. Monica şi a fost deschisă în 1893. La 9 iulie 1897, preotul a murit, la doar 43 de ani. Cardinalul George a explicat că majoritatea preoţilor în secolul XIX mureau înainte să împlinească 50 de ani. “Vizitarea bolnavilor zi de zi, într-o vreme în care nu existau antibiotice, comporta riscuri”, a spus el. Preotul a fost înmormântat în cimitirul Sf. Maria de lângă Quincy, Illinois.

 

 (catholica.ro)

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .