Radu Beligan, reprofilat reporter

Radu Beligan, reprofilat reporter

Maestrul Radu Beligan  a demonstrat la Cluj ce înseamnă vitalitate la un nonagenar. Deşi jenat la spate şi având nevoie de o cârjă, patriarhul scenei româneşti, cum l-a numit preşedintele Traian Băsescu, a dovedit antren, umor şi inteligenţă.

 

El a uimit auditoriul prin participarea la conferinţa de presă a actriţei Catherine Deneuve şi a dovedit chiar calităţi de reporter. Beligan nu s-a sfiit să o întrebe pe celebra actriţă, într-o sală ticsită de reporteri, cât ţine de părerea unui agent în alegerea unui rol.

Deneuve a răspuns foarte sincer, nuanţat cu privire la relaţiile sale cu agentul de film, pe care nu l-a schimbat de 30 de ani. Beligan a mărturisit că lucrează la două piese de teatru, una după Samuel Beckett şi piesa “Casa de lângă lac”, după filmul cu acelaşi titlu, care îi avea ca protagonişti pe Henry Fonda şi pe Katherine Hepburn. Beligan va juca alături de Valeria Seciu.

 

Actorul premiat de Băsescu a criticat amatorismul din teatru şi cinematografie, falsele valori şi asaltul vulgarităţii de la televiziune. “Trecem printr-o perioadă de sminteală generală, de nebunie. Nu suport improvizaţia!

Ăştia noi, care cred că sunt genii, sunt, de fapt, nişte amatori. Nu au geniul perfecţiunii, al marilor valori”, a spus Beligan. “Imi place tot mai mult să fiu retras, simt că nu aparţin acestor vremuri mult prea tumultoase” a spus actorul, destul de dezamăgit.

 

Beligan s-a născut în 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni (judeţul Bacău). Este unul dintre cei mai mari actori români, cu o activitate bogată în teatru, film şi televiziune. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004.

Beligan a interpretat roluri celebre ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan - şi universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov.

Comenteaza