Recital cameral de Paşte, la Biserica greco-catolică "Schimbarea la faţă"

Recital cameral de Paşte, la Biserica greco-catolică
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Cvartetul Transilvan va susţine un recital din programul căruia vor face parte sonatele cunoscute sub denumirea de "Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce". Evenimentul va avea loc marţi, 10 aprilie, de la ora 19.45, la Biserica greco-catolică "Schimbarea la faţă".

Cvartetul Transilvan va interpreta aşadar transcripţia celor Şapte sonate cu o introducere şi la sfârşit un cutremur, realizată de compozitorul Joseph Haydn pentru cvartet de coarde, sonate cunoscute sub denumirea de "Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce".

Cvartetul Transilvan a luat în fiinţă în anul 1987, fiind alcătuit din patru tineri şi valoroşi instrumentişti ai Orchestrei Filarmonicii clujene. În 1989, ca recunoaştere a valorii artistice deosebite, acest ansamblu cameral a dobândit statutul de cvartet de stat, ca formaţie distinctă în cadrul Filarmonicii "Transilvania".

Nicuşor Silaghi, Marius Suărăşan şi Vasile Jucan sunt membrii fondatori ai cvartetului, acestora alăturându-li-se, în 1989, violonistul George Dudea. Din anul 2000, cvartetul activează într-o nouă formulă, George Dudea fiind înlocuit la prima vioară de către renumitul solist Gabriel Croitoru, unul dintre cei mai apreciaţi violonişti români ai perioadei actuale, care îmbină cu un remarcabil succes cariera solistică şi rafinamentul muzicii de cameră.


Comenteaza