Regizorul Liviu Ciulei va fi premiat la TIFF

Regizorul Liviu Ciulei va fi premiat la TIFF

 Celebrul regizor de teatru şi film Liviu Ciulei va primi Premiul de Excelenţă la a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film “Transilvania” (TIFF), care se va desfăşura între 28 mai şi 6 iunie la Cluj.

 

Totodată, Ciulei va fi unul dintre regizorii prezenţi în secţiunea “3x3”, unde vor rula filmele “Erupţia” (1957), “Valurile Dunării” (1959) şi “Pădurea spânzuraţilor” (1964).

 

Liviu Ciulei este una dintre personalităţile teatrului şi filmului românesc din secolul 20. S-a născut în 1923 la Bucureşti. A studiat arhitectura, dar şi teatrul, debutând ca actor în 1946. A debutat ca regizor de teatru în 1957 la Teatrul Bulandra, al cărui director a şi fost timp de 10 ani. A realizat spectacole antologice, printre care “Cum vă  place” de Shakespeare. A realizat primul film, “Erupţia”, în 1957, dar s-a consacrat internaţional cu “Pădurea spânzuraţilor”, pentru care a primit în 1965 Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

 

Ultimul său film realizat în România este producţia TV “O scrisoare pierdută”, din 1977. Ciulei a părăsit ţara în 1980, stabilindu-se în SUA, unde a fost director al teatrului “Tyrone Guthrie” din Minneapolis şi profesor la Columbia University. A revenit în România după 1990, montând mari spectacole de teatru, între care “Şase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello. în 1996 a fost premiat de UNITER pentru întreaga sa activitate teatrală. Filmele “Pădurea spânzuraţilor” şi “Valurile Dunării” vor avea la TIFF proiecţii de gală, în prezenţa actorilor Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ şi Irina Petrescu.

 

Un alt regizor, debutant şi clujean, Lucian Ţion, se numără printre finaliştii Concursului Naţional de Scenarii organizat de HBO România şi TIFF. Ţion a intrat în finală cu scenariul de lungmetraj “Ronaldo şi Iuliana”, alături de Gheorghe Recheşan, cu “Cod portocaliu”, şi Alexandru Hoisan, cu “Norii argintii”. Premiul HBO pentru scenariu de lungmetraj are valoarea de 3.000 de euro, iar câştigătorul va fi anunţat în cadrul Galei de decernare a premiilor TIFF.

 

Comenteaza