RELIGIE. Începe programul de slujbe specific Săptămânii Mari

RELIGIE. Începe programul de slujbe specific Săptămânii Mari
Programul de slujbe specific Săptămânii Mari, cunoscută ca Săptămâna Patimilor, începe în această seară în bisericile ortodoxe şi greco-catolice cu slujba Deniilor, care vor fi săvârşite în fiecare seară până în Sâmbăta Mare.
“Se oficiază Liturghia Darurilor înainte Sfinţite, iar în fiecare seară au loc Denii. Cele mai importante Denii sunt cele din Joia Mare - Denia celor 12 Evanghelii şi cea din Vinerea Mare – a Prohodului Domnului. Liturghia din Joia Mare are o importanţă deosebită şi pentru că acum se sfinţeşte, pentru un an întreg, împărtăşania pe care o vor primi persoanele bolnave”, a explicat preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului.

Credincioşii greco-catolici sunt îndemnaţi să acorde o atenţie sporită aspectului spiritual al Postului, constând în rugăciune, spovedanie, a subliniat preotul Daniel Avram, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Greco - Catolice de Cluj - Gherla.

Referitor la mâncare, în Biserica Ortodoxă se recomandă ajunarea (hrană cât mai târziu) în fiecare zi, în măsura posibilităţilor, iar în Vinerea mare se face ajunare totală, conform lui Ivanov. Credincioşii greco-catolici se abţin de la hrana de provenienţă animală, iar în Vinerea Mare încearcă să mănânce, tot de post, cât mai târziu, a precizat Avram. Atât credincioşii ortodocşi cât şi cei greco-catolici intensifică participarea la programul liturgic specific Bisericii de care aparţin.  
Comenteaza