RELIGIE. Mai multe biserici clujene îşi sărbătoresc hramul astăzi, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

RELIGIE. Mai multe biserici clujene îşi sărbătoresc hramul astăzi, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Mai multe biserici de rit ortodox dar şi unele de rit greco-catolic sau romano-catolic din municipiul Cluj-Napoca sau din alte localităţi din judeţ îşi sărbătoresc astăzi hramul, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Tot astăzi se încheie şi Postul închinat celor doi apostoli, unul din cele patru Posturi Mari din an.
Bisericile ortodoxe din cartierul Mănăştur, de pe strada Primăverii, cea de pe strada Donath - ambele în construcţie, dar şi biserica de acelaşi rit de pe Valea Chintăului, au toate hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care sunt sărbătoriţi astăzi.

O biserică greco-catolică din Dej are acelaşi hram, ocazie cu care a fost vizitată duminică de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florenitn Crihălmeanu. Totodată, în cartierul Cetatea Fetei piatra de temelie a unei biserici greco-catolice, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost sfinţită duminică.   
 
Biserica romano-catolică din vecinătatea sediului BRD din Mărăşti are şi ea hramul Sfântul Petru, însă este cunoscută de mulţi clujeni ca biserica "Sfinţii Petru şi Pavel".

In tradiţia bizantină sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu dată fixă, pe 29 iunie, este precedată întotdeauna de o perioadă de Post, cu durată variabilă, de la două zile până la aproximativ patru săptămâni, cum s-a petrecut anul acesta.

Comenteaza