REPORTAJ Anticarul din spatele curţii. "Am o satisfacţie deplină între cărţi"

REPORTAJ Anticarul din spatele curţii.
Magazinele de antichități și anticariatele sunt adevărate povești de istorie. Așa sunt și oamenii care se ocupă de ele. Versanszky Erno are un astfel de magazin pe strada Horea. Galeria Ernest. De Ziua Internaţională a Cărţii, el atrage atenţia şi spune cu părere de rău că oamenii nu mai citesc atât de mult. Până și sediul magazinului este o filă de istorie: scările din interior au fost construite în anul 1899 de cineva cu inițialele V.P.

Versanszky Erno sau Ernest conduce un anticariat de aproape 25 de ani. Rezistă în spetele unei curţi de pe strada Horea. Este un om simplu, care vorbeşte despre magazinul său cu mare pasiune. Poţi observa în ochii lui un spirit artistic, chiar dacă se recomandă ca autodidact. Are părul alb, rar, şi vorbeşte cu evlavie despre cărţi.

Ideea anticariatului i-a venit după ce România a pornit pe alt drum: „după Revoluție trebuia să te descurci pentru că fabricile se desființau. Pentru că sunt iubitor de artă, ne-am apucat cu băieții mei de acest gen de comerț și de colecții." Înainte de 1989 era tehnician la construcții căi ferate. Apropierea de artă o are şi nepotul său, care este pictor, iar printre portretele sale se numără şi unul cu bunicul său. Tot Ernest.

"Comerţ cu viaţă"

Marfa o găsește cu ajutorul reclamelor și prin căutarea obiectelor prin târguri sau galerii: „așa reușim să realizăm un comerț mai cu viață. O demonstrează și faptul că de 25 de ani funcționăm în fundul curții, în timp ce alții au schimbat profilul în plină stradă."

Printre atâtea obiecte de artă, Ernest spune că „eu am facultatea vieții. Studiul l-am făcut particular prin cataloage sau albume și cred că dacă studiezi poți să fi și autodidact. De multe ori învăț de la clienții mei. Fiecare om se pricepe la ceva. Meseria asta nu o înveți în facultate. Degeaba faci designul sau faci orice facultate. N-ai cum să înveți toate categoriile, toate domeniile."

Caramitru îl vizitează

Printre clienții care i-au trecut pragul se numără miniștrii, oameni simpli sau ambasadori. „Dintre mai mulți miniștri îl pot aminti pe domnul Caramitru care frecventează magazinul de fiecare dată când vine la Cluj. Au mai venit ambasadorul Austriei sau al Moldovei. Mai mulți au trecut pe aici", a dezvăluit Ernest.

Colecţionează şi obiecte de sticlă antice

Cele mai vechi obiecte pe care le-a avut au fost din epoca primitivă și din epoca de piatră: topoare, scule sau opaițuri romane. Marea majoritate a picturilor care sunt de vânzare sunt realizate de pictori maghiari sau români din Transilvania, dar are și câteva opere de autori străini: „autorii străini trec mai greu pentru că oamenii nu prea cunosc pictorul mediocru. Clasicii îi cunosc toți."

Despre această meserie Ernest spune că „am facut-o cu mare plăcere și am sacrificat pentru activitatea asta o viață plină cu turism sau ciclism. Am sacrificat și nu sunt nemulțumit. Eu am o satisfacție deplină. Când stau între cei patru pereți mi se dechide lumea mare, pentru că aici vezi pictori vechi, din anii 1930, 1920 sau chiar din secolul XVIII, XIX, și fiecare obiect vorbește de la sine. Dacă te uiți bine și dacă studiezi bine. Dacă o să mă sunați noaptea nu o să vă reped, în mod sigur o să vă întreb ce doriți și cu ce pot să vă ajut. Am avut un noroc în viață că am făcut ce mi-a plăcut. Îmi făcea plăcere munca în sine. Indiferent ce am făcut."

"Nu mai citeşte nimeni"

Ernest crede că această activitate se poate opri doar dacă „nu va fi pace. Atunci o să umblăm după pâine. Sunt convins că se schimbă anumite categorii de interese, dar această activitate nu se va desființa niciodată."

Valoarea materialelor pe care le are nu o poate stabili, pentru că nu au o valoare fixă: „de multe ori un pictor este la modă astăzi și mâine este uitat. Așa era o perioadă în care era o modă să faci colecție de papuci din porțelan din secolul XVIII sau XIX. Vindeai cu 500 sau 1.000 de mărci. Aceleași obiecte acum nu le poți vinde nici măcar cu un euro. Nu se caută."

Printre cărțile aflate spre vânzare se numără o colecție de nouă volume de "conversation lexicon" în limba germană, cu caractere gotice: „Din păcate cărțile gotice nu le caută nimeni. Nici măcar neamțul. Am convingerea că nu vor trece 20 de ani, iar cărțile o să fie căutate numai de colecționari. Nu mai citește nimeni. Toată lumea poartă în buzunar telefonul și se descurcă fără să facă colecție de cărți. Se schimbă moda. De exemplu acum este la modă să colecționezi radiouri vechi. Trebuie să te pui la punct cu fabricile de radio, cu tehnica de radio și cu modelele apărute acum o sută de ani." Una dintre cele mai vechi cărți pe care le are este o biblie din anul 1793.

Organizează lunar un târg de antichităţi

Pe lângă magazinul pe care îl deține este pasionat împreună cu băieții lui de sticlărie: „de obicei obiectele de sticlă care sunt mai deosebite nu le vindem. Avem acum în jur de 1.500 de obiecte din sticlă care nu-s de vânzare."

De cinci ani organizează și un târg de antichități și obiecte decorative în fiecare lună. Ajutor din partea autorităților nu a primit: „în afară de reporteri și de clienți nu am fost lăudați niciodată. Nici măcar nu am fost întrebați de oficialitățile Clujului cum am reușit, ce necazuri avem sau cu ce ar putea să ne ajute."

Are o mare apreciere pentru cetățenii de etnie romă: „sunt experți în domeniul ceramicii populare. Colaborăm și cu ei și ne înțelegem foarte bine. Pe la târguri ne întâlnim cu ei."

L-am lăsat pe Ernest în magazinul său de pe strada Horea, plin de speranţă şi încrezător în ideile sale despre cultură şi artă. Datorită lui şi altora ca el, cărţile vechi îşi păstrează autenticitatea şi rezistă în lupta cu tehnologia şi cu timpul.

Mihai CISTELICAN

Comenteaza