Rugăciune cu fraţii ioaniţi – Servul lui Dumnezeu, Ioan-Paul al II-lea, omagiat în Catedrala episcopală “Schimbarea la Faţă”

Rugăciune cu fraţii ioaniţi – Servul lui Dumnezeu, Ioan-Paul al II-lea, omagiat în Catedrala episcopală “Schimbarea la Faţă”

în perioada 2-5 aprilie a.c., Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla a primit vizita unor fraţi şi surori din Comunitatea “Sfântul Ioan Evanghelistul” (CSJ) din Bucureşti, care au susţinut un program de rugăciune şi meditaţie împreună cu credincioşii greco-catolici, program coordonat de Departamentul pentru Tineret al Episcopiei de Cluj-Gherla.

 

Joi, 2 aprilie, la Catedrala “Schimbarea la Faţă” a avut loc comemorarea Papei Ioan-Paul al II-lea, la patru ani de la trecerea sa la Domnul. Programul a început prin Calea Crucii şi Sfânta Liturghie, după care au urmat Rugăciunea Rozariului şi Adoraţia Euharistică cu Grupul “Triumful Inimii Neprihănite”. Pr. Dan CSJ şi pr. Martin CSJ au prezentat meditaţii pe tema “Misterul Crucii în viaţa Papei Ioan Paul al II-lea”. Fraţii au reamintit credincioşilor personalitatea marelui om, Servul lui Dumnezeu, Ioan-Paul al II-lea, care a adus lumina credinţei în întreaga lume creştină. Fratele Dan a accentuat mai ales ultimele zile ale vieţii sale pământeşti. A amintit ziua când, de la balconul de unde obişnuia să se adreseze mulţimii, buzele Papei n-au mai avut puterea să articuleze cuvinte, dar acesta a fost, poate, cel mai emoţionant discurs pentru cei prezenţi în Piaţa San Pietro: “S-a creat în piaţă un moment impresionant - să simţi dorinţa Papei de a se dărui, de a vesti iubirea lui Hristos, şi, în acelaşi timp, neputinţa sa de a scoate măcar un sunet: în acest fel Isus, în Sacramentul Euharistiei, ni se dăruieşte, în această tăcere. Isus ni se dăruieşte în acest fel ascuns şi ne invită pe fiecare dintre noi să intrăm în aceeaşi dăruire în adâncul inimii noastre”.

 

în meditaţia sa, fratele Dan a insistat asupra învăţăturii Sfântului Părinte Ioan-Paul al II-lea cu privire la prezenţa reală a lui Isus în Sacramentul pe care ni l-a lăsat, în Euharistie: “Isus nu este doar o prezenţă nemişcată între noi. în Euharistie, Isus este viu. în Euharistie, Isus vine să ne întâlnească pe fiecare, să sfinţească sufletul nostru. (...) Euharistia este inima Bisericii. Isus a vrut ca iubirea cu care ne-a iubit pe fiecare să fie păstrată în inima Bisericii nemicşorată, nealterată. (...) Sacramentul Euharistiei este ca un focar de la care lumina şi căldura se răspândesc în toată Biserica”.

 

Vineri, 3 aprilie, s-a celebrat Liturghia Darurilor înainte Sfinţite, cu studenţi ai Seminarului “Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, după care fraţii ioaniţi au coordonat un program de venerare a Sfintei Cruci. Pr. Dan a meditat pe tema “De la Crucea lui Hristos la crucea vieţii noastre”, arătând: “Crucea nu este numai o simplă suferinţă: în timp ce suferea, Isus a trăit în sufletul Său lucruri pline de sens, care ne dau viaţă, care ne dau lumină. în timp ce era batjocorit, Isus se ruga. în timp ce murea, El ne dădea viaţă. Din afară se vede numai suferinţa, însă dinlăuntru se vede iubirea lui Dumnezeu, iubirea lui Isus pentru Tatăl Său şi iubirea lui Isus pentru fiecare dintre noi. Dacă privim dinlăuntru, îl vedem pe Isus care ne priveşte pe fiecare cu această iubire. Si atunci când rămânem sub privirea lui Isus, atunci când ştim că se uită la noi, că ne este alături, atunci suntem creştini şi nu mai putem trăi la fel ca înainte. Atunci, până şi crucea pe care o avem de purtat o vom trăi altfel”. A urmat o veghe de rugăciune, după care fiecare dintre cei prezenţi s-au închinat în faţa crucii.  Sâmbătă, 4 aprilie, în Capela “Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, fraţii CSJ au susţinut o Adoraţie Euharistică pentru copii, prima adoraţie a copiilor în faţa lui Isus Euharistic. Au participat copii din parohia “Andrei Mureşanu”, copii din grupurile de cateheză, copiii de la Orfelinatul Maicii Domnului şi copii din parohia Mănăştur 1 Vest. în ultima zi a vizitei, duminică, 5 aprilie, fraţii şi surorile CSJ au participat la Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala “Schimbarea la Faţă”. După celebrarea liturgică, PS Florentin Crihălmeanu le-a mulţumit oaspeţilor pentru rugăciune şi pentru prezenţă, invitându-i şi cu alte ocazii să însufleţească acţiuni din viaţa Eparhiei de Cluj-Gherla.

 

Comunitatea “Sfântul Ioan Evanghelistul” din Bucureşti face parte dintr-o congregaţie călugărească înfiinţată în anul 1975, în Elveţia, în jurul părintelui dominican Marie-Dominique Philippe. în prezent există aproximativ 550 de fraţi ai acestui ordin, în mai mult de 70 de mănăstiri din întreaga lume.

 

Comenteaza