Scufiţa Roşie şi soacra, la muzeu

Scufiţa Roşie şi soacra, la muzeu

 Prinţese, cerbi, şoareci, vânători, motani şi crai, Scufiţa Roşie şi soacra cu trei nurori şi-au făcut “casa de vacanţă” la Muzeul de Artă din Cluj, unde s-a deschis ieri Muzeul Păpuşilor. Expoziţia, realizată de Teatrul de Păpuşi “Puck”, prezintă publicului marionete, decoruri şi afişe de spectacole mai vechi şi mai noi şi va fi deschisă până în 28 august.

 

Anul acesta Muzeul Păpuşilor se dovedeşte mai spectaculos decât la ediţia precedentă. Organizatorii au “pus în scenă” adevărate secvenţe de teatru, care atrag şi creează atmosferă. Craiul, prinţesa şi cerbul din “Regele cerb” te invită parcă să li te alături în poveste. în “Scufiţa Roşie”, lupul poartă nişte galoşi de tot râsul, iar vânătorul are câteva sute bune de ani, după mustaţa şi părul de culoare verzuie. “Muzicanţii din Bremen” te întâmpină leneşi, de la motanul lung-lung, mai lung decât un câine şorecar, până la măgarul tolănit pe un scaun, lăsând să i se vadă burta rotundă de mare mâncău. Şoarecele are urechi de cangur, iar lupul e slab de se poate strecura printre şipcile din gard.

 

Nu doar copiii au ce vedea la Muzeul Păpuşilor, ci şi adulţii. Pentru aceştia, scenele din “Ochiul soacrei”, după povestea cunoscută, scrisă de Ion Creangă, vor fi prilej de râs. Păretarul în care soacra dansează, sub inscripţia “Soacră, soacră, de te-ai coace, dulce tot nu te-ai mai face”, ca şi expresia păpuşilor din spectacol vor amuza cu siguranţă privitorii.

 

Comenteaza