Secretele unei cariere în cinematografie, dezvăluite la TIFF de unul dintre cei mai renumiţi şi influenţi producători din Marea Britanie VIDEO

Secretele unei cariere în cinematografie, dezvăluite la TIFF de unul dintre cei mai renumiţi şi influenţi producători din Marea Britanie VIDEO
Producătorul de film Nik Powell, prezent la Cluj cu ocazia Festivalului Internaţional de Film Transilvania, le-a oferit astăzi sfaturi preţioase tinerilor care îşi doresc o carieră în cinematografie. Nik Powell le-a recomandat tinerilor să aleagă cele mai bune poveşti şi cei mai talentaţi actori pentru ca viitoarele producţii să aibă succes.

Nik Powell este unul dintre cei mai renumiţi şi influenţi producători din Marea Britanie. Producătorul le-a oferit câteva sfaturi preţioase tinerilor care au asistat la cursul pe care l-a susţinut în cadrul TIFF.

"Tinerii care să fie producători trebuie să ştie că dacă nu rişti, nu câştigi nimic şi producătorii nu au nevoie de foarte mult training, ci au nevoie de personalitate, caracter, asumarea de riscuri. Cel mai important lucru de care au nevoie producătorii este abilitatea de a judeca bine poveştile care atrag audienţele şi în al doilea rând să judece bine talentul celor care fac filmul", a spus Powell.

Organizatorii TIFF spun că au vrut să îl aducă de mai mulţi ani pe Nik Powell la Cluj.

"Nik Powel este unul dintre invitaţii epe care de mult timp vroiam să îl aducem la TIFF. E o personalitate a cinemaului european, un om care a produs filme premiate cu Oscar, a condus Academia Europeană de Film, a înfiinţat o mare companie de muzică cu multimiliardarul R. Branson. E un personaj de la care cu toţii am avea de învăţat", a declarat Tudor Giurgiu, director TIFF.

Majoritatea tinerilor care au asistat la cursul lui Nik Powell îşi doresc o carieră în cinematografie.

TIFF va continua până duminică.

Reporter: Cristina Pîrvu
Imagine: Florin Dan

Comenteaza